Toată discuţia asta lansată de Ministerul Muncii prin proiectul legii pensiilor că administratorii şi acţionarii vor trebui să plătească CAS din dividendele obţinute de la companie nu face decât să ne arate o dată în plus că nu există nicio coordonare în politici publice (care politici publice?, veţi întreba, pe bună dreptate) între ministere. Mai mult, că miniştrii se decredibilizează unii pe alţii.Poate că din punctul de vedere al funcţionarilor Ministerului Muncii,
Toată discuţia asta lansată de Ministerul Muncii prin proiectul legii pensiilor că administratorii şi acţionarii vor trebui să plătească CAS din dividendele obţinute de la companie nu face decât să ne arate o dată în plus că nu există nicio coordonare în politici publice (care politici publice?, veţi întreba, pe bună dreptate) între ministere. Mai mult, că miniştrii se decredibilizează unii pe alţii.
Poate că din punctul de vedere al funcţionarilor Ministerului Muncii, care lasă logica economică pe planul al doilea, nu era nicio problemă ca să iei o cotizaţie la bugetul de pensii din bănuţii unei firme, care rămân după plata veniturilor salariale şi a impozitelor. Însă, după cum spunea astăzi Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţonal al IMM-urilor, dividendele sunt venituri din capital, nu din muncă - contribuţii sociale se plătesc din veniturile obţinute prin munca resurselor umane.
Evident, Ministerul Muncii este too sexy for my country ca să-şi aplece urechea la ce spun întreprinzătorii sau presa.
Numai bine, lovitura de graţie le-a dat-o chiar un coleg de guvern. Şi nu oricine, ci însuşi cel care ţine în mâini frâiele finanţelor publice.
Redau integral declaraţia lui Sebastian Vlădescu, pentru că este prea tare:
"CAS pe dividende nu există şi nu vor exista şi cred că discuţia trebuie încheiată aici, pentru că ieşim din