Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrică Gheorghe îşi face televiziune 3D

Publicat in Jurnalul, vineri 29 ianuarie 2010 ·

După ce anul trecut l-a "părăsit" pe Dan Diaconescu şi şi-a făcut propriul post tv, Petrică Gheorghe anunţă acum că îşi transformă Zapping TV într-un canal tridimensional care va putea fi urmărit doar cu ochelari speciali. Investiţia e de un milion de euro, "cu dezvoltări ulterioare".

"Zapping TV, care s-a lansat în iunie 2009, a trecut chiar în aceste zile la emisia în HD şi discutăm intrarea în pachetul IP TV al celor de la Dolce. Am luat împreună cu partenerii noştri decizia de a trece în formatul 3D şi le-am propus celor de la Panasonic, Samsung şi Sony să ne sprijine. Deocamdată, Panasonic s-a arătat cea mai rapidă în decizii. Canalul 3D pe care ne-am propus să-l lansăm la sfârşitul lui mai, anul acesta, va fi unul european şi toate programele vor fi realizate de echipele noastre folosind tehnologia 3D de ultimă oră. Vom avea transmisiuni sportive, de divertisment, dar şi filme artistice în 3D. Ne-a ajutat foarte mult faptul că, din punct de vedere tehnic, noi eram deja la nivel de High Definition, iar pentru a trece la 3D sunt necesare transformări minime", ne-a declarat Petrică Gheorghe.

Care sunt motivele pentru care Panasonic a ales Zapping TV pentru acest pas şi nu o altă televiziune, mai "vizibilă"? "Alegerea e pe baza experienţei de 30 de ani în tv, dar şi datorită faptului că ne-am dovedit adaptabili şi interesaţi de schimbare. Un alt motiv ar fi că noi suntem cei care am venit cu propunerea şi ei au apreciat asta. O televiziune mare are costuri foarte mari, se adaptează greu schimbărilor de acest fel şi e foarte greu să schimbe targetul pe care îl are deja", a explicat acesta.

În acest moment, echipele postului ­ formate din cei 10 angajaţi, restul fiind colaboratori ­ se adaptează din mers la formatul 3D, "aici fiind într-adevăr schimbări majore, începând cu modul de a filma, montaj, lumină, decoruri". În primă fază, po

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Joe Biden îi dă replica lui Donald Trump în primul său discurs ca fost președinte: „Atât de multă distrugere”

Libertatea acum o ora
Fostul președinte SUA, Joe Biden a răspuns atacurilor lui Donald Trump, în primul său discurs de când a plecat de la Casa Albă, relatează AFP.

LIVE Război în Ucraina, ziua 1148: Atac rusesc „masiv” la Odesa la o zi după vizita-supriză a șefului NATO

HotNews acum 48 minute
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a vizitat orașul Odesa din sudul Ucrainei împreună cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și a declarat sprijin „neclintit” pentru Ucraina în urma unui atac rusesc asupra orașului Sumî, care a ucis 35 de

Mark Zuckerberg recunoaşte că a cumpărat Instagram pentru că avea o cameră ”mai bună” decât Facebook

News.ro acum 51 minute
Mark Zuckerberg, CEO al Meta, a făcut marţi o recunoaştere importantă în cadrul unui proces antitrust desfăşurat în SUA, afirmând că a decis achiziţia Instagram deoarece aplicaţia avea o cameră ”mai bună” decât ceea ce dezvoltase compania sa la acea

Dan Caldwell, consilier de top al lui Pete Hegseth, a fost suspendat şi escortat afară din Pentagon în urma unei anchete privind o scurgere de informaţii

News.ro acum 6 ore
Unul dintre principalii consilieri ai secretarului american al apărării Pete Hegseth, Dan Caldwell, a fost escortat marţi din Pentagon după ce a fost identificat ca potenţial vinovat în urma unei anchete privind scurgeri de informaţii de la Departam

Un tribunal din Peru îl condamnă pe fostul preşedinte Humala la 15 ani de închisoare pentru corupţie

News.ro acum 2 ore
Un tribunal peruan i-a condamnat, marţi, pe fostul preşedinte Ollanta Humala şi pe soţia sa la 15 ani de închisoare în legătură cu un scandal global de corupţie, în care grupul brazilian de construcţii Odebrecht a plătit mită unor politicieni, trans

Hong Kong suspendă serviciul poştal către SUA după majorarea tarifelor vamale de către Trump / Va afecta americanii care comandă de pe site-uri precum Shein, Temu şi AliExpress

News.ro acum 3 ore
Hongkong Post, serviciul poştal din oraşul chinez semi-autonom, va înceta să mai manipuleze colete care vin sau se îndreaptă spre SUA, pe fondul escaladării războiului comercial, transmite CNN. Într-o declaraţie publicată miercuri în care anunţă dec

Doi ani de război în Sudan - Paramilitarii şi-au anunţat propriul guvern / Conflictul, considerat de ONU cea mai gravă criză umanitară din lume

News.ro acum o ora
După doi ani de război care a făcut zeci de mii de morţi, forţa paramilitară RSF din Sudan şi-a anunţat propriul guvern pentru a rivaliza cu administraţia susţinută de armata cu care se luptă, transmite AFP. Organizaţia Naţiunilor Unite afirmă că ră

Apple a transportat iPhone-uri în valoare record de 2 miliarde de dolari din India, în martie, pe fondul iminenţei tarifelor impuse de Trump

News.ro acum 2 ore
Furnizorii principali ai Apple din India, Foxconn şi Tata, au expediat în martie iPhone-uri în valoare de aproape 2 miliarde de dolari către Statele Unite, un record absolut, în contextul în care gigantul american a recurs la transport aerian pentru

”Moment istoric” pentru sănătatea mondială - OMS anunţă că statele membre au ajuns la un acord pentru a face faţă viitoarelor pandemii, după mai mult de trei ani de negocieri

News.ro acum 2 ore
Membrii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au ajuns la un acord pentru a pregăti lumea pentru viitoarele pandemii, după mai mult de trei ani de negocieri, a anunţat, miercuri dimineaţă, organizaţia, citată de Reuters. Pactul obligatoriu din pun

Horoscop pentru miercuri, 16 aprilie 2025. Răsturnări de situație din segmentul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 53 minute
Berbec Dialogurile cu persoane erudite sau cu cineva din străinătate reprezintă teme importante. cu efecte pe termen lung. Poate fi vorba despre plănuirea unei călătorii îndepărtate sau despre implicarea ta într-un proiect profesional de anvergură.

Vremea

București
acum

10°
mie.

8°/28°
joi

9°/22°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/20°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/23°
joi

10°/22°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/20°
Constanta
acum

11°
mie.

10°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

10°/27°
joi

12°/25°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

13°
mie.

12°/24°
joi

13°/27°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/19°