Pe regretatul Nicolae Koslinski - sau cum işi scria dumnealui prenumele, "Niculae" - l-am cunoscut la şedinţele Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie de pe lângă Institutul de Istorie "N. Iorga".
Era un om mai degrabă retras, dar prietenos, participând cu entuziasm la reuniunile cvasiclandestine - de dinainte de Decembrie '89 - ale pasionaţilor acestor ştiinţe auxiliare ale istoriei, majoritatea dintre ei scoborâtori ai unor familii cu trecut istoric.
El insuşi era descendentul Domniţei Nastasia - cea cu strada din centrul Bucureştilor -, fiica lui Alexandru Vodă Moruzi şi soţia unui Arghiropol. Fiu şi nepot de amiral, Nicolae Koslinski mersese pe urmele ascendenţilor săi, imbrăţişând tot cariera navală. Pe linie maternă, descindea din familia boierească a Cerkezilor munteni, despre al căror ascendent direct o legendă, consemnată de unchiul său, Emanoil Hagi-Mosco, afirma că ar fi fost fiul natural al lui Constantin Mavrocordat.
In cadrul amintitei asociaţii heraldico-genealogice, Nicolae Koslinski a prezentat câteva comunicări: despre genealogia propriei familii - de obârşie nobilă poloneză - şi despre familia oltenească a Măineştilor, acest din urmă subiect fiind abordat datorită faptului că il legau relaţii de prietenie cu un urmaş, ofiţer de marină.
Preocupările legate de arbori şi steme erau pe planul al doilea: in centrul atenţiei se găsea istoria navală universală, domeniu in care a dat la iveală câteva volume: Războaie pe mare in veacul al XVI-lea. Prevezaşi Lepanto (1991) şi Războiul naval de-a lungul veacurilor. Epoca navelor cu vele şi a artileriei cu ghiulele (1996).
A publicat in periodice o serie de articole, precum Corsarii Războaielor Mondiale, apărut in "Almanahul Oştirii" din februarie 1989, colaborând de asemenea la "Magazin Istoric" şi la reviste de marină. In bibliografia volumului său din 199
