Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila:Weekend teatral de excepţie la „Maria Filotti"

Publicat in Adevarul, vineri 29 ianuarie 2010 ·

În acest weekend, brăilenii sunt invitaţi la Teatrul „Maria Filotti" să-şi vadă actorii preferaţi.

Sâmbătă şi duminică, de la ora 18.00, se joacă spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf", de Edward Albee, în regia lui Mircea Cornişteanu. Scenografia îi aparţine lui Gheorghe Mosorescu, iar costumele sunt realizate de Clara Labancz.

"Cui i-e frică de Virginia Woolf" este una dintre cele mai tulburătoare poveşti de iubire ascunse sub masca unei relaţii disfuncţionale. În momentul în care George, profesorul ratat de la catedra de istorie şi Martha, soţia lui şi fiica şefului universităţii la care el preda, se întorc acasă după o petrecere, nu ne dăm seama că va urma o noapte lungă, plină de jocuri în care demonii vor ieşi la lumină şi că vom deveni prizonierii acestui spectacol, asemenea musafirilor lor din acea noapte.

Martha i-a invitat la ei acasă pe noii veniţi în oraşul universitar, superbul Nick şi naiva lui soţie Honey. Dacă vreţi să aflaţi continuarea poveştii, mergeţi la Teatrul "Maria Filotti".

Din distribuţia piesei de teatru fac parte actorii Liliana Ghiţă, Bujor Macrin, Ramona Gângă/Elena Andron, Liviu Pintileasa.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marine Le Pen, condamnată pentru deturnare de fonduri. Ea nu mai poate candida la prezidențialele din 2027

Capital acum 50 minute
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze și președinta formațiunii Adunarea Națională (RN), a fost condamnată luni la o perioadă de ineligibilitate de cinci ani, cu executare imediată, ceea ce îi blochează candidatura la alegerile prezidențial

Fost ministru al Muncii, aproape de tragedie. A fost internat de urgență la spital după ce i s-a făcut rău la volan

Ziare.com acum o ora
Marius Budăi, fost ministru al Muncii, a ajuns de urgență la Spitalul de Neurochirurgie din Iași unde a și fost internat, după ce a suferit un incident în timp ce conducea. Conform informațiilor Iași TV Life, Budăi călătorea de la Hârlău, județul Ia

Liderul deputaţilor SOS România, Dumitru Coarnă, şi-a dat demisia din grupul parlamentar, din cauza blestemelor pe care preşedintele Diana Şoşoacă le-a adresat electoratului suveranist şi pentru că SOS nu a susţinut moţiunea împotriva lui Predoiu

News.ro acum o ora
Liderul deputaţilor SOS România, Dumitru Coarnă, şi-a anunţat, luni, în plen, demisia din grupul parlamentar, el precizând că decizia a venit după ”blestemele pe care preşedintele partidului le-a adresat electoratului suveranist” şi pentru că S.O.S

Fiica lui Ioan Crișan, afaceristul ucis la Arad cu o bombă amplasată în maşină, în arest după ce și-a rupt brăţara de monitorizare

HotNews acum 4 ore
Laura Bîlcea, fiica omului de afaceri arădean Ioan Crișan, ucis în mai 2021 în explozia maşinii sale, şi-a distrus brăţara de monitorizare. Poliţiştii i-au montat o altă brăţară și au sesizat Curtea de Apel Timişoara, care urmează să stabilească noi

Simularea Evaluării Naţionale: Mai puţin de 50% dintre elevii clasei a VIII-a din județ care au susţinut proba la Limba şi literatura română au luat note peste 5

Informația Harghitei acum o ora
Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita a făcut publice, luni, rezultatele simulării examenului de Evaluare Naţională. Cum era de aşteptat, cele mai mici note au fost obţinute de elevii de clasa a VIII-a din judeţ la proba de Limba şi literatura româ

Salvini: Condamnarea lui Le Pen, ”un film prost pe care-l vedem şi în alte ţări, ca România”. ”Je suis Marine!”, scrie pe X Orban. Wilders, ”şocat” de o condamnare ”incredibil de dură”

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul italian Matteo Salvini, liderul Lifii (extremă dreapta), un aliat apropiat al lui marine Le Pen, denunţă condamnarea acesteia în dosarul asistenţilor parlamentari drept ”un film prost pe care-l vedem şi în alte ţări, ca România”, relat

Elev de 17 ani, găsit inconștient în baia unei școli din București. Adolescentul ar fi consumat alcool

Ziare.com acum 2 ore
Un elev de 17 ani a fost găsit inconştient, luni, 31 martie, în baia unei unităţi de învăţământ din Sectorul 6 al Capitalei, lângă el fiind un recipient cu alcool. El a fost transportat la spital. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz. Potriv

Un nou episod de răcire semnificativă, urmat de temperaturi de până la 20 de grade. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

HotNews acum 4 ore
Această săptămână va aduce o încălzire ușoară a vremii în toate zonele țării, cu maxime termice ce vor oscila între 16 și 18 grade, însă către finalul săptămânii vremea se va răci brusc și semnificativ, pentru câteva zile, conform meteorologilor. Du

Traian Băsescu: Problema relaţiei cu SUA nu este nici ambasadorul, nici ministrul de externe şi nici lipsa unui împuternicit special pentru America, ci anularea alegerilor / Există riscul ca unele state să ezite să recunoască rezultatul alegerilor

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că problema relaţiei cu SUA nu este nici ambasadorul, nici ministrul de externe şi nici lipsa unui împuternicit special pentru America, ci anularea alegerilor, el atrăgând atenţia că există riscul ca unele sta

Atacul ursului din Predeal: Premierul Marcel Ciolacu cere montarea de garduri electrice în zonele de risc

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite că trebuie luate urgent măsuri suplimentare pentru protecția oamenilor în fața atacurilor urșilor, după tragedia produsă duminică seară, când şeful Salvamont Predeal a fost atacat de un urs pe o stradă din localita

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

6°/17°
mie.

9°/16°
joi

8°/9°
Iasi
acum

13°
lun.

8°/13°
mar.

9°/16°
mie.

7°/11°
joi

6°/7°
Constanta
acum

14°
lun.

7°/14°
mar.

3°/11°
mie.

9°/14°
joi

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

8°/13°
mar.

7°/14°
mie.

6°/13°
joi

4°/11°
Timisoara
acum

10°
lun.

8°/13°
mar.

7°/16°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°