În 28-29 ianuarie 1990, Bucureştiul a fost scena unor teribile întâmplări. Nebăgat în seamă până la 22 decembrie, televizorul devenise între timp un fel de membru cu drepturi depline în fiecare familie. Dar "poporul" nu s-a mai mulţumit să fie doar spectator la facerea deciziei politice prezentată ceasuri întregi pe micul ecran. Hotărârea liderilor FSN de a participa la alegeri şi reacţia Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Partidului Naţional Liberal şi Partidului Social Democrat a încins spiritele şi a coborât mulţimile în stradă.

La 23 ianuarie, Frontul Salvării Naţionale şi-a anunţat intenţia de a se transforma în partid politic şi de a participa la viitoarele alegeri. În cursul lunii ianuarie, deţinătorii puterii şi partidele apărute între timp se întâlniseră în câteva rânduri. S-a discutat cum ar fi mai bine să fie conduse afacerile curente ale statului până la desemnarea unei puteri legitimate de votul popular: să conducă în continuare Frontul sau să-şi trimită şi partidele nou-apărute reprezentanţi, şi dacă da, câţi, cum să se cheme structura de conducere, ce atribuţii să aibă şi altele asemenea. În cursul negocierilor, liderii partidelor numite istorice au înţeles că Ion Iliescu şi Frontul Salvării Naţionale nu intenţionează să participe la alegeri şi s-au declarat surprinşi de anunţul că Frontul va participa la alegeri. Anunţul a stârnit reacţia PNŢCD, PNL şi PSD. A doua zi, cele trei partide au emis un comunicat, criticând decizia. FSN reprezintă o formulă de tranziţie, menită să conducă ţara doar până la alegeri, au spus Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu şi Sergiu Cunescu. Nu poţi fi şi jucător, şi arbitru, adică şi să participi la alegeri, să le şi organizezi, s-a mai spus. Frontul trebuie să renunţe la monopolul puterii şi să accepte crearea unei structuri în care să intre toate partidele.

TRĂDARE, TRĂDARE, DE