Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Scutirile de educaţie fizică date „din burtă” de medici verificate de DSP. Doctorii vinovaţi vor fi sancţionaţi

Publicat in Adevarul, vineri 29 ianuarie 2010 ·

Raportul prezentat de către inspectorul şcolar general Constantin Gorun, legat de situaţia elevilor care au fost scutiţi de educaţie fizică şi sport pe semestrul I al actualului an şcolar, a stârnit nemulţumirea prefectului şi a celor prezenţi la sedinţa de ieri a colegiului prefectural.

CITIŢI ŞI:

Doi copii mici s-au ales cu arsuri în urma unui incendiu

I-au degerat picioarele în timp ce muncea. Un orfan a îngheţat şi el de frig într-o cabană

A revenit din morţi, din coma cauzată de gripa porcină

Asta pentru că aproximativ 2000 din cei peste 52.000 de elevi sibieni au fost scuţiţi total de efort fizic, adică aproape 4 la sută din aceştia au privit de pe margine orele făcute de colegii loc. Supărarea celor prezenţi a venit din cauza faptului că la mai multe şcoli din Cârţa, Turnu Roşu şi Mediaş procentul celor care nu au făcut orele de sport a sărit bine de 10 la sută. „Cei mai mulţi copii scutiţi de educaţie fizică au fost înregistraţi la Cârţa, acolo unde 14,4 la sută din elevi au adus adeverinţe medicale. Şi la Turnu Roşu 10,8 la sută din copii au dus scutiri profesorilor”, a explicat Constantin Gorun. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu a fost informat oficial că trebuie să facă o comisie specială, care să verifice scutirile eliberate de medicii din localităţile cu procentaj mare al elevilor scutiţi şi să ia măsuri împotriva celor care au făcut abuzuri în acest sens. Doctorul Ioan Maniţiu a recunoscut că nu toate scutirile sunt eliberate pe baze reale. „Sunt medici care eliberează foarte multe scutiri. Eu sunt sigur că se fac şi abuzuri” a spus Maniţiu. Statistica prejentată de ISJ Sibiu arată că la clasele I-IV, în judeţul Sibiu se înregistrează cei mai puţini elevi scutiţi medical cu un procent de 1,89 la sută, urmat de 4,2 la sută, la elevii din clasele V-VIII. Cei mai mulţi elevi scutiţi de doctorii sibieni să nu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°