ANI îl acuză pe Geaonă de fals în declaraţii. În replică, Mircea Geoană a respins toate acuzaţiile ce i-au fost aduse de Agenţia Naţională de Integritate. Potrivit liderului PSD, la mijloc ar fi o comandă politică venită de la cel mai înalt nivel în stat, de o "făcătură la comandă politică".
UPDATE În cadrul unei declaraţii de presă, Mircea Geoană a declarat că, în prezent, are loc un efort coordonat "de la vârful statului român", prin care se încearcă discreditarea PSD.
„Asistăm astazi la un efort coordonat de la vârful statului român care încearcă punerea cu botul pe labe a PSD şi discreditarea social-democraţilor", a anunţat preşedintele PSD. El a subliniat că atât el, cât şi partidul pe care îl reprezintă nu se vor "lăsa nici intimidaţi nici deturnaţi de la rolul de a reprezenta opoziţia".
El a precizat că este în corespondenţă oficială cu ANI de mai multă vreme şi că toate presupusele acuze au fost demontate temeinic de avocaţii care îl reprezintă. "O situaţie de care nici măcar inspectorul de caz nu era la curent. Sunt în corespondenţă oficială cu ANI şi am să pun la dispoziţia presei toată corespondenţa. Era un dosar clasat, în care fiecare element era demontat cu precizie avocăţească", a spus Mircea Geoană, la sediul central al PSD.
De altfel preşedintele PSD, a ţinut să amintească referior la terenul din strada Nateş, că ÎCCJ a fost sesizată în 2006, dar nu a considerat necesară vreo anchetă, drept urmare referirile ANI la acest teren ar fi un "non-subiect", o "chichiţă procedurală" şi o "supă reîncălzită".
În contiuare Mircea Geoană a explicat, în legătură cu precotractul de achiziţionarea unui apartament şi a două locuri de parcare, că ANI încearcă să îi facă un proces de intenţie cu privire la data acestui antecontract.
Liderul PSD a spus că nu a luat un credit la bancă pentru achiziţionarea acestui apartament, ci