Tema era de obicei impusă dar Antoine Watteau (1684-1721) a fost lăsat să-şi aleagă propriul subiect. După cinci ani de amânări, artistul propune o capodoperă: Îmbarcarea pentru Cythera. Recunoscând originalitatea compoziţiei şi a modului de abordare, juriul defineşte, pentru a putea accepta tabloul, o nouă categorie, cea de „sărbătoare galantă”.

Arta lui Watteau a fost mereu „diferită”. Diferită de arta academică, de pictura contemporanilor săi, diferită chiar şi de creaţia celor – Nicolas Lancret, Jean-Baptiste Pater – care i-au imitat fără preget subiectele…

La Muzeul Metropolitan, într-o expoziţie intitulată Watteau, muzică şi teatru, Perspectiva maestrului a fost plasată alături de Dans în faţa unei fântâni de Lancret. În ambele picturi, mai multe personaje elegant îmbrăcate se regăsesc într-un luminiş. În prim plan, un muzicant cu lăută este privit cu admiraţie şi curiozitate de una dintre doamne. Alături de oameni şi o vegetaţie bogată, elemente de arhitectură clasică... Asemănările se opresc însă aici. Tabloul lui Lancret este prea aglomerat, figurile sunt rigide, culorile par convenţionale. La Watteau în schimb, copacii foarte înalţi şi personaje răzleţite, desprinzându-se cu greu din întunecime, contribuie la o atmosferă plină de mister şi incertitudine. Siluetele sinuoase, lumina fadă sugerează caracterul trecător al iubirii şi vieţii. La fel ca în pictura lui Giorgione sau a tânărului Tiţian, ochiul privitorului nu este orbit de afirmaţii, ci este lăsat să navigheze liber de-a lungul suprafeţei pânzei, să completeze ceea ce i se arată folosindu-şi propria imaginaţie.

Influenţat nu numai de veneţieni, ci şi de Rubens – eboşele artistului flamand, seria de picturi cu scene din viaţa Mariei de Medicis decorând Palatul Luxembourg –, Watteau a adoptat în pictura sa o tehnică fluidă, liberă şi culori mereu calde, învăluitoare. @N_