Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecii petrec de toţi banii

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 29 ianuarie 2010 · ·

Străzile Atenei forfotesc de lume, casele de marcat ale magazinelor ţăcăne susţinut, iar restaurantele devin neîncăpătoare la căderea serii. Grecii petrec, cheltuiesc şi se veselesc la fel ca întotdeauna. Sursa: Codrin Prisecaru

Nici informaţiile despre criză, nici riscul de a rămâne fără locul de muncă şi nici faptul că statul este dator vândut nu i-a convins să renunţe la obiceiurile plăcute ale consumului.

"Pur şi simplu aşa suntem noi, grecii, ne place să cheltuim cât avem sau chiar mai mult. Aşa fac şi eu-nu mi-am schimbat obiceiul nici măcar din cauza crizei”, mărturiseşte Gabriella Kanga, o tânără de 25 de ani care lucrează la departamentul de credite al unei bănci din Atena.

Chiar dacă bonusurile au fost desfiinţate definitiv în ultimii doi ani şi efectele crizei sunt mai vizibile ca oricând, tânăra frecventează la fel de des cluburile, restaurantele şi magazinele. Adesea o însoţeşte şi prietena ei, Nicky Damianou, care nu are în prezent un loc de muncă, dar dispune lunar de 700 de euro, sumă obţinută de la părinţi şi din meditaţii. “Mă descurc destul de greu, aproape la limită, dar asta nu înseamnă că nu mai ies în oraş sau la cumpărături, chiar dacă nu se întâmplă foarte des”.

Statul, angajator prietenos

Munca facilă de la stat nu este pe lista tinerei generaţii, dar asta nu înseamnă că nu face cu ochiul. Şi este greu să nu se întâmple asta, în condiţiile în care statul pare a fi cel mai îngăduitor angajator din lume. “Sora mea lucrează la stat. Programul începe la 8.00, dar ea nu se duce înainte de 10.00 şi se întoarce la 14.00. Nu-i tentant?”, zâmbeşte Nicky.

Pentru Gabi, situaţia este aproape frustrantă, mai ales atunci când este vară şi are treburi de rezolvat la primărie. Odată ajunsă acolo, află invariabil că toată lumea a plecat cu o oră mai devreme din cauza căldurii. “La

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni. „Au fost alertate 10 autospeciale de stingere și cinci echipaje SMURD”

HotNews acum 36 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la prânz, pe terasa mall-ului Afi Palace Cotroceni din București, anunță ISU, care precizează că „până in momentul de față nu avem informații cu privire la victime”. „La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 3 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

News.ro acum 22 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum o ora
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 3 ore
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 2 ore
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Vremea

București
acum

29°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°