Ghinion! Patru hoţi din Ploieşti au încercat să fure o autoutilitară, fără să observe că erau supravegheaţi de poliţişti.
Bărbaţii au demarat operaţiunea azi-noapte, în jurul orei 2.15. Poliţiştii de la secţia 2 din Ploieşti patrulau pe strada Văleni când au observat doi inşi suspecţi care încercau să împingă o autoutilitară fără să producă zgomot.
Când i-au sesizat pe poliţişti, aceştia au luat-o la sănătoasa pe o stradă din apropiere, iar din dubiţa pe care încercau să o fure au sărit alţi doi bărbaţi. Oamenii legii au pornit în urmărirea lor şi i-au prins pe trei dintre ei.
Este vorba despre Costel P., de 40 de ani, Crăciun P., de 36 de ani şi Mircea S., de 37 ani, toţi din Ploieşti. Ulterior a fost prins şi al patrulea bărbat.
Hoţii au fost "invitaţi" la poliţie, unde au fost demarcate cercetările. Din primele verificări a rezultat faptul că cei patru intenţionau să sustragă autoturismul respectiv care este proprietatea lui Nicolae D., din Ploieşti.
Toţi au acum dosar penal pentru furt calificat.