Pe celebra soprană Mariana Nicolesco evenimentele din Decembrie 1989, din România, au găsit-o la Milano. Era aclamată, ca de atâtea şi atâtea ori, pe scena mitică a Teatrului alla Scala: Regină în Belcanto, Primadonna Assoluta, Diva Divină.
Ceva mai târziu, ziarele lui ianuarie 1990 au relatat pe larg despre concertul de la Opera din Viena dedicat revoluţionarilor români. La acest concert, Mariana Nicolesco s-a aflat printre invitaţii de onoare.
JN: Cum aţi primit vestea imenselor tulburări din ţară, aşa cum le reflecta presa vremii?
Mariana Nicolesco: Ca pe un formidabil şoc emotiv. Aproape că nu-mi venea să cred că vedeam cu ochii mei la televiziune dictatorul huiduit de mulţimea aceea nesfârşită ce invadase Piaţa Palatului, fuga acestuia cu elicopterul, sfârşitul unui coşmar care durase atât de mult. Au venit apoi veştile înfiorătoare cu zecile de mii de morţi. Le-am propus atunci câtorva prieteni ca, odată calmul revenit, să interpretăm la Bucureşti, în memoria celor căzuţi, "Requiemul" de Verdi. Maestrul Riccardo Muti, pe atunci director artistic al Teatrului alla Scala, a fost imediat de acord, la fel ca şi marele bas american Samuel Ramey şi alţi artişti de seamă. Însă au început să apară dezminţirile cu privire la numărul celor care şi-ar fi pierdut viaţa, şi în acel context discutabil proiectul nostru a fost abandonat.
JN: Aţi făcut atunci, la Europa Liberă, un apel memorabil...
Mariana Nicolesco: M-am adresat într-adevăr românilor, cerându-le să nu se omoare între ei. De multe ori Patriarhul Teoctist a evocat cu multă căldură cuvintele mele din acele zile de foc.
JN: Aţi participat, la finele lui ianuarie 1990, la Concertul de Gală de la Staatsoper, din Viena, dedicat României...
Mariana Nicolesco: A fost un concert impresionant prin marele număr de celebrităţi ale artei cântului care au luat
