Doamne, iar n-am apucat sa-mi petrec sarbatorile de iarna aici, unde ar fi trebuit sa fiu, aproape de popor. In loc sa petrec un Craciun minunat dandu-ma cu masina pe poleiul din Bucuresti m-am dus in America de Sud, sa inteleg si eu care e povestea populismului etern.
Caci acest continent are o istorie lunga in populisme. Pe urma mi-am dat seama ca America de Sud: 1) nu e asa unitara precum pare pentru un superficial european si 2) sta mult mai bine decat ne-am putea noi imagina. De exemplu, Chile are una dintre economiile cele mai dinamice din lume - in Santiago de Chile sunt mai multe elicoptere personale decat oriunde altundeva.
Revenind la ale noastre, populismul domneste prin zona asta, iar partidul peronist e la putere in Argentina de vreo 60 de ani - de acolo trebuie sa ne inspiram si noi. Asa de interesant e subiectul incat, cu ingaduinta dumneavoastra, ii voi dedica articolul de astazi, iar topul restaurantelor de anul trecut promit sa vi-l dezvalui saptamana viitoare, cand vom vorbi, printre altele, despre Grand'eur si decadere; un loc extrem de spectaculos, ca un foc de artificii frumos - l-au tras repede, a stralucit o saptamana si a cazut exact de la etajul 13 la subsol.
Locatie perfecta, concept extraordinar - toate ingredientele erau reunite intr-un singur loc. Plus mult, mult caracter autohton.
Din fericire, la Buenos Aires restaurantelor le lipseste filonul autodistructiv care se gaseste din belsug pe la noi, asa ca la ei te poti baza ca mananci bine multa vreme intr-un loc. Daca ajungeti acolo, trebuie neaparat sa mergeti la la Cabana, un loc unde vita argentiniana, si-asa deja cea mai buna carne din lume, trece de statutul gastronomic si se transforma intr-o minune de care nu te mai saturi. Sigur, si la Buenos Aires se pot face topuri ale restaurantelor, desi cred ca si cel mai umil steakhouse de la ei bate detasat
