Dintre principalele comunităţi de străini, doar pe englezi îi costă mai mult schimbarea actelor decât pe compatrioţii noştri. Pentru a obţine un nou buletin, de exemplu, un român stabilit în străinătate va cheltui peste 100 de euro, în timp ce un portughez, doar 7,56 euro.
Un român din Spania care şi-a pierdut cartea de identitate trebuie să scoată din buzunar peste 115 euro. Primul pas este identificarea, care costă 30 de euro.
După aceasta, solicitantului i se întocmeşte un titlu de călătorie, pentru care se percepe o taxă în valoare de 55 de euro, în baza căruia se face o procură pentru buletin, care costă 30 de euro.
Procedura pe care trebuie să o urmeze de exemplu un portughez care şi-a pierdut cartea de identitate este mult mai simplă şi mai puţin costisitoare. El trebuie să se prezinte la ghişeul Consulatului Portugaliei de la Madrid cu o copie a documentului pierdut, dacă deţine una, şi să plătească 7,56 euro pentru obţinerea unei noi cărţi de identitate.
La bulgari e mai ieftin
Dacă solicitantul nu deţine o copie a documentului pierdut, consulatul se ocupă de verificarea datelor acestuia în bazele de date ale Ministerului de Interne. Portughezul nu este nevoit să mai obţină un certificat de călătorie sau alt document.
Pentru obţinerea aceluiaşi document, marocanii plătesc o taxă de 10 euro. Bulgarii trebuie să scoată din buzunar 26 de euro pentru a obţine cartea de identitate din ţara natală. Procedura pe care trebuie să o urmeze ecuadorienii pentru obţinerea aceluiaşi document este diferită.
O procură costă 30 de euro
Ei trebuie să obţină doar o procură care costă 56 de euro şi pe care trebuie să o trimită familiei din Ecuador, care se ocupă de obţinerea actului.
La consulatele României din Spania, preţul unei simple procuri este de 30 de euro, în timp ce la cele ale Marocului, taxa percepută pentru