Deschiderea oficială a cursului va avea loc în această seară, de la ora 18.30, urmând ca ulterior, şedinţele să fie organizate în fiecare miercuri şi vineri. Acest tip de exerciţii de întreţinere, executate pe ritmuri latino, prinde din ce în ce mai bine în ţările din Europa.
Sibienii dornici de mişcare se pot bucura, începând din această seară, de unul dintre cele mai distracţive programe de fitness, care se bucură de o popularitate tot mai mare în ultima perioadă. Pentru prima dată în Sibiu, o şcoală de dans inaugurează un curs de zumba, îmbinând astfel utilul cu plăcutul. „ Succesul de care se bucură în America şi dezvoltarea din ce în ce mai puternică în Europa ne-a determinat să organizăm astfel de cursuri şi la Sibiu. Cursanţii vor rămâne, cu siguranţă, impresionaţi de eficacitatea acestui antrenament şi mai ales de entuziasmul cu care o să se mişte pe ritmurile muzicii latino“, ne-a spus Laurenţiu Fugaru, reprezentantul clubului de dans „Ritmic“.
Şedinţă demonstrativă
Fiind vorba de o noutate absolută pentru Sibiu, organizatorii cursului vor oferi publicului o primă şedinţă demonstrativă, care va fi gratuită pentru toată lumea şi care va avea loc în această seară, de la ora 18.30, la sediul de pe strada Nicolae Teclu. Ulterior, cursurile vor fi organizate de două ori pe săptămână, în fiecare zi de miercuri şi vineri. „ Un abonament lunar va fi 50 de lei, pentru cei care optează pentru o şedinţă pe săptămână şi 80 de lei, pentru cei care vor să vină şi miercurea şi vinerea. Va exista şi posibilitatea de plată la şedinţă, respectiv 15 lei de persoană“, a completat Laurenţiu Fugarul.
Zumba îşi are originile în Statele Unite ale Americii, în anul 1990. Programul este conceput ca un mix de dans şi fitness şi a apărut tocmai pentru acei oameni care vor să se distreze atunci când fac mişcare.