Deşi, la americani, noul produs al Apple pare a fi o lovitură, în România „iPhone-ul supradimensionat” nu va avea o aşa mare priză la public, spun specialiştii. Sursa: Reuters
Deşi a fost aşteptat cu sufletul la gură de o lume întreagă, iPad-ul lui Steve Jobs a cam dezamăgit cred specialiştii români, dar şi cei de peste hotare.
„iPad-ul nu vine cu nicio noutate. Produsul este de fapt un iPhone mai mare, care are nişte probleme. Una dintre acestea este că numai variantele mai scumpe vin cu conexiune 3G şi doar prin operatorul de telefonie americană AT&T ”, ne-a declarat Victor Kapra, specialist IT&C.
Potrivit acestuia, succesul iPad-ului se va opri la malul Atlanticului, din cauza faptului că europenii nu vor fi atât de receptivi la acest produs cum au reacţionat la iPhone. „Gadgetul va fi cumpărat doar de fanii Apple, în America, în timp ce în Europa el nu va înregistra un aşa mare succes. La români poate vor fi doi sau trei care-l vor achiziţiona”, ne-a mai spus Kapra.
„Au vânat succesul Kindle”
Dacă iPad-ul ar fi fost primul tablet PC de pe piaţă, lucrurile ar fi stat altfel, dar nu este primul şi nici ultimul. Analiştii în IT spun despre Kindle că ar fi adevăratul etalon al acestui segment de produse.
Minusul iPad este cu atât mai mare cu cât, în urmă cu două săptămâni, Steve Ballmer, şeful Microsoft, a prezentat şi el trei tipuri de tablet PC-uri, unul dintre ele creat în colaborare cu Hewlett Packard (HP).
iPad-ul este şi în spatele netbookurilor pe care Steve Jobs spera să le „elimine” din ecuaţie. „Netbookurile reprezintă în continuare un succes. Faţă de iPad, oferă - la aceleaşi preţuri - mult mai multe aplicaţii”, ne-a mai spus Victor Kapra.
La noi, va fi mai scump
Un alt specialist în IT, Ionuţ Popa, project manager la revista „go4it”, spu