Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urmaşul lui Buzescu ia pădurile Buzăului

Publicat in Adevarul, vineri 29 ianuarie 2010 ·

Teodor Năstase a obţinut 63.000 de hectare de teren împădurit din nordul judeţului Buzău. Argumentul forte al lui Teodor Năstase (61 de ani) a fost acela că este descendent al boierilor înrudiţi cu Fraţii Buzeşti. A depus acte doveditoare, iar Justiţia i-a dat dreptate.

Citiţi şi: Moştenitorul pădurilor din Buzău este contestat şi acuzat că a mituit instanţa

Buzău: Urmaşul lui Preda Buzescu, stăpân peste pădurile din nordul judeţului

În timp ce suprafeţele întinse de pădure de pe Valea Buzăului au fost disputate de Academia Română pe de o parte şi obştile de moşneni, Teodor Năstase, un inginer din Ruşeţu, a dat lovitura şi a convins justiţia să îi atribuie nu mai puţin de 63.000 de hectare de teren împădurit. Aproximativ un sfert din teritoriul judeţului!

S-a făcut proba cu hrisoave

Pentru a-şi dovedi originea nobilă şi dreptul istoric de a stăpâni Munţii Buzăului, Teodor Năstase a depus la dosar documente vechi. Descendenţa şi arborele genealogic sunt extrem de complicate şi au fost stabilite după o cercetare amănunţită.

Totuşi, nu reiese însă foarte limpede faptul că inginerul Năstase se trage din Preda Buzescu. Reconstituirea s-a făcut după averile unor boieri munteni mult mai recenţi, dar care se trag din Buzeşti. Cel puţin aşa spune judecătoarea care a pronunţat sentinţa judecătorească.

Terenuri din nordul judeţului

„Au existat comentarii tendenţioase legate de faptul că instanţa a stabilit că Năstase Teodor ar fi descendentul lui Preda Buzescu, lucru neadevărat. Instanţa a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma autorilor Toma Crăciun-Lupu, tatăl şi Toma Constantin Crăciun-Lupu, fiul. Acesta din urmă, în 1913, prin decizia Consiliului de Miniştri şi-a schimbat pe cale administrativă numele în Alan de la Siriu. Deci nu este vorba despre o reconstituire după urma autorului Preda Buzes

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 7 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Începe proba la matematică de la Evaluarea Națională. Ce să nu uite elevii acasă

Ziare.com acum 35 minute
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine joi, 27 iunie, proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vor susţine,

Tentativa de lovitură de stat din Bolivia a eşuat după asaltul militar asupra palatului prezidenţial. Şeful armatei a fost arestat

News.ro acum 23 minute
Şeful forţelor armate din Bolivia a fost destituit din funcţie şi arestat miercuri, după ce a adunat oameni şi vehicule blindate în faţa palatului prezidenţial din La Paz şi a afirmat că doreşte să "restructureze democraţia", în ceea ce preşedintele

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum 45 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum o ora
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Coreea de Nord afirmă că a lansat cu succes o rachetă cu focoase multiple - VIDEO

News.ro acum o ora
Coreea de Nord a testat cu succes, miercuri, o rachetă cu focoase multiple, a declarat joi agenţia de stat nord-coreeană KCNA. Regimul de la Phenian "a efectuat cu succes un test de separare şi control a focoaselor mobile individuale la 26 iunie", a

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Elevii susțin joi proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale

G4Media acum 39 minute
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine, joi, proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, transmite Agerpres. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vo

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 12 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

23°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°