Nu poţi intra în hăţişul ideologiilor fără să simţi un gust stăruitor de deşertăciune. E ca şi cum te-ai cufunda în apa unui fluviu care, trăgăndu-te în toate părţile, te îneacă în pîlnia vîrtejurilor lui.

De aceea, senzaţia de serbezime pe care o capeţi vizitînd tărîmul ideilor politice nu vine din puzderia cantitativă a nuanţelor vînturate, ci din lipsa unei busole menite a-ţi da sensul. Un bazar mustind de vechituri în care fiecare caută să te înduplece că marfa lui e cea mai bună. În plus, cine scrie despre ideile politice nu are cum să scape de ispita de a vrea să atragă cît mai mulţi prozeliţi. E o vînă misionară în aproape orice teoretician care se apleacă asupra chichiţelor ideologice, o înclinaţie de propovăduire camuflată îndărătul cerinţelor de obiectivitate discursivă.

Principala calitate a lui Vladimir Tismăneanu e că nu se străduieşte că te convingă cu orice preţ. Se numără printre acei rari teoreticieni care nu te acostează doctrinar spre a-ţi arăta că deţine adevărul infailibil. E mai curînd un diagnostician de idei politice, nu un ademenitor în numele lor. El pune verdicte şi depistează orientări, dar nu încheagă programe şi nu promite soluţii. Scrisă cu prilejul împlinirii unei cifre rotunde de la căderea comunismului în Europa de Est, cartea Despre 1989. Naufragiul utopiei este bilanţul unei catastrofe istorice. Este cronica celor mai importante evenimente petrecute în lagărul comunist şi în acelaşi timp un comentariu acut pe marginea semnificaţiei lor.

Dincolo de nuanţele volumului, ceea ce surprinde la Vladimir Tismăneanu este temerea ca doctrina comunistă, departe a fi definitiv răposată, să poată învia sub feluritele avataruri pe care stînga occidentală le ia în ultima vreme. Surprinde grija autorului faţă de pericolul ca o utopie egalitaristă (toţi suntem oameni, deci suntem egali), paradisiacă (raiul trebu