După ce lui Geoană i s-a găsit, în premieră pe ţară, măcar în acte, casa pe care zicea de-o viaţă că n-o are, iar lui Năstase i s-a pus a treia oară sechestru pe casa pe care o are, aşa, de reamintire că are şi un dosar instrumentat, mă pot gîndi doar la cît de convenabile sînt toate astea pentru Cristian Diaconescu. Last man standing. Mitrea nu se pune. (Si oricum, fie şi numai conturile blocate ale lui Burci mă fac să mă întreb cînd îi vine rîndul). Iar Andrei Alexandru “candidează” doar ca să mai vorbim un pic despre Iliescu.

Nu-mi imaginez sub nici o formă că cineva a manevrat lucrurile de-aşa manieră încît rivalii lui Diaconescu din viitorul congres să capete nişte bube de imagine şi mai umflate decît aveau deja. Coincidenţa asta îl ajută însă; procesul de legitimare a lui Diaconescu ca lider făcut din alt aluat decît cei de mai sus înregistrează acum ultimele etape tehnologice.

Pesediştii au nevoie de un alt lider în primul rînd pentru că Geoană nu e cel cu care să se poată merge mai departe. Dincolo de “erodarea naturală” a unui lider, de care vorbesc unii politologi (sigur, ne putem întreba maliţioşi care lider?), intervin toate episoadele din ultima vreme, în care Geoană s-a acoperit de ridicol - singur sau ajutat. Chiar dacă au în plan să-l manevreze sau să-l ia de arbitru pe Diaconescu la fel cum au făcut şi cu Geoană, pentru diversele grupări din PSD e şi o chestiune de vitrină exterioară cu cine defilează mai departe: gafele au fost pur şi simplu prea multe.

În al doilea rînd, Geoană nu mai poate aduce partidul la guvernare, cu atît mai puţin cu PD-L; a făcut-o o dată şi, ca să fim fair play, nu cred că i se poate imputa lui că n-a durat mai mult de zece luni. Candidatura la preşedinţie era inevitabilă şi se ştia unde vom ajunge cu coaliţia PSD – PD-L.

La fel, pentru PD-L şi Traian Băsescu, Diaconescu reprezintă măcar personajul