Ocupate să fredoneze şlagărele cu aluzii monetare ale lui Dan Bittman, televiziunile au scăpat din vedere că definiţia cea mai bună a stării de fapt vine de la cealaltă vedetă ofertată în „reality show“-ul de la Finanţe. Consacrat în media cu emisiunea „13-14“, nonconformistă într-un moment în care românii nu ajunseseră la litera „n“ din DEX-ul postrevoluţionar, Andrei Gheorghe îşi făcea debutul în televiziune cu o emisiune şocantă, l

Ocupate să fredoneze şlagărele cu aluzii monetare ale lui Dan Bittman, televiziunile au scăpat din vedere că definiţia cea mai bună a stării de fapt vine de la cealaltă vedetă ofertată în „reality show“-ul de la Finanţe. Consacrat în media cu emisiunea „13-14“, nonconformistă într-un moment în care românii nu ajunseseră la litera „n“ din DEX-ul postrevoluţionar, Andrei Gheorghe îşi făcea debutul în televiziune cu o emisiune şocantă, la rându-i, prin cinism – „Lanţul slăbiciunilor“. O mână de nefericiţi erau mitraliaţi cu întrebări de cultură generală. Tipic pentru concursurile gen „quiz“. Numai că, la Gheorghe, în platou totul era făcut ca să îngroaşe ridicolul situaţiei: concurenţi înghesuiţi, la propriu şi la figurat, pupitre meschine, coloană sonoră copiată după horrorurile cu Frankenstein şi replici tăioase ale moderatorului la fiecare ezitare. Formatul n-a prea prins. Cocktailul de prostie, exhibiţionism şi cinism era prea mult.

Gheorghe revine, după aproape zece ani, în acelaşi platou. Şi-a pus din nou sacoul rigid, ochelarii cu rame subţiri, peste care, când priveşti, pari deştept şi dacă ştii, şi dacă nu ştii diferenţa dintre impozitul minim şi cel forfetar, atmosfera e horror - Franks pare, el însuşi, un fel de Fran­kenstein – iar de jur-împrejur, prin guvern, la pupitre şi butoane, e plin de aflaţi în treabă. Competenţa nu face parte din format. Showul e asigurat de gafe şi ezitări, de bâlbâieli şi aproximări.