Termenul de vermicultură e mult mai plăcut – şi fără atâtea conotaţii negative – decât acela de cultură a râmelor, dar despre bietele noastre râme este, de data asta, vorba. Nişte viermi ai pământului care nu străbat solul cu superficialitate şi aroganţă, ci îl trec prin trupul lor, fabricând o substanţă cu totul nouă şi benefică tuturor culturilor, numită humus. (...)

Humusul fortifică plantele, iar din făina de râme se produc în SUA „pastilele de supravieţuire“, care se vând cu mii de dolari kilogramul. Râmele par a avea un comportament profund etic faţă de pământul care le-a dat viaţă. În paranteză fie spus, acum aproape 40 de ani, un adept al agriculturii organice din ţara noastră vorbea la radio despre rolul hotărâtor al râmelor în agricultura ecologică, ce se prefigura ca o soluţie pentru multe dintre suferinţele omenirii… Tot în paranteză fie spus, cu aproape 20 de ani în urmă, am văzut un băieţel în Grădina Botanică din Bucureşti, după o ploaie straşnică de vară, cum lua o râmă din drum şi o punea cu grijă pe pământul de pe marginea cărării, anume ca „să n-o calce unii în picioare“ – la propriu. Deceniile au trecut şi acum un reporter special TV transmite, la o oră târzie, o reuşită iniţiativă a unui „om de afaceri“ din Suceava care a avut neobişnuita idee de a „cultiva“ râme. Costurile sunt minime, spunea el, grija faţă de condiţiile lor de viaţă e importantă, pentru că râmele au dispărut din terenurile agricole prea mult tratate chimic. Iniţial, „afaceristul“ voia să ofere râme pescarilor, dar, treptat, avea să afle cât de importante sunt aceste vieţuitoare modeste şi de câtă preţuire se bucură ele în lumea cunoscătorilor de pe mapamond. Nişte fiinţe binecuvântate, care mănâncă pământ şi scot din el hrană generoasă pentru tot ce e viu, arată ei, subliniind adevărul că agricultura ecologică e bazată pe r� Publicitate �me. Râmele din viaţa omului şi