Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Mutu, praful succesului

Publicat in Ziare.com, vineri 29 ianuarie 2010 ·

Cand a fost prins prima data cu substante interzise, mai precis cu cocaina, Adrian Mutu a parut, pana la un punct, o victima. Avea probleme si in viata personala, foarte dezordonata dupa un divort furtunos, dar si in cea profesionala, din cauza relatiei cu un antrenor dificil si ostil.

"E baiat bun, dar a clacat", au spus cei mai multi dintre romani, jelindu-l. Jose Murinho a fost demonizat, iar cand s-a pus problema despagubirilor datorate de Adrian Mutu clubului Chelsea, putin a lipsit ca in Romania sa fie organizata, in ajutorul lui, o cheta publica.

Intre timp, Adrian Mutu s-a recasatorit si a jurat ca a invatat lectia aspra a suspendarii. Rezultatele pareau sa confirme redresarea. Desi toata lumea fotbalistica era cazuta in admiratia "briliantului", un om cu capul pe umeri a sesizat ca in spatele aparentelor faste ceva e in neregula.

Dupa cel putin un episod de viata nesportiva a fotbalistului, care a preferat barurile cantonamentului, Razvan Lucescu a refuzat sa mai aiba de-a face cu Adrian Mutu si nu l-a mai convocat la nationala. S-a expus astfel unor critici aspre ale lumii fotbalului si ale multor suporteri, ba chiar si unor atacuri mizerabile, sub centura, venite din anturajul fotbalistului enervat de rezistenta selectionerului in fata megavedetei.

Ei bine, n-a trecut prea mult timp pana cand corectitudinea judecatii lui Razvan Lucescu a fost confirmata. Adrian Mutu a picat din nou testul antidopig, de aceasta data cu sibutramina, o substanta folosita in cura de slabire pentru a taia senzatia de foame. Si ce are asta cu dopajul? Are.

Cura de slabire sau dopaj?

Potrivit unor specialisti, sibutramina este pe lista substantelor interzise nu numai pentru ca sporeste energia, ci si pentru ca ar face dificila, daca nu chiar imposibila, depistarea unor autentice substante dopante sau dorguri.

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 54 minute
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum o ora
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 2 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi / Pompierii susţin că focul nu se poate extinde/ A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, in curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert din cauza de

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 3 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului (P)

Press Alert acum 3 ore
Din 6 iunie, ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului. Descoperă magazinul cu prețuri mici permanent! Din 6 iunie, timișorenii au o nouă destinație de cu

Exporturile de gaz rusesc ale companiei Gazprom spre Europa au crescut în luna mai cu 39%

Adevarul acum 57 minute
Cantităţile de gaze naturale livrate de grupul energetic rus Gazprom către Europa în luna mai au crescut cu 7,3% faţă de luna aprilie şi cu 39% faţă de luna mai a anului trecut, conform calculelor Reuters.

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 38 minute
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°