”Le mulțumesc tuturor celor care au vorbit astăzi despre mine și cartea mea. Le mulțumesc, dar țin să-i anunț că nu mi-au făcut niciun serviciu. Dacă ar fi spus că e o cartea scandaloasă, mizerabilă, iconoclastă, săptămâna viitoare aș fi fost în direct la Dan Diaconescu, iar tirajul vândut s-ar fi triplat”.

Afirmația îi aparține lui Zorin Diaconescu, de la a cărui lansare de carte, ”Schimbarea la față” (apărută la editura Eikon), tocmai m-am întors. Într-o anumită măsură are dreptate. ”Schimbarea la față” este o carte scandaloasă, iconoclastă și, mai ales, periculoasă. Și asta nu pentru că pune la îndoială faptul că în 89 ar fi existat cu adevărat o Revoluție, ci prin modul în care o face. Nu de teorie avem parte în ”Schimbarea la față”, ci de evenimentele acelor luni (înainte și după momentul decembrie 89) privite din perspectiva unui martor ocular.

În paranteză fie spus, Zorin Diaconescu a fost cel care, în urmă cu aproape 12 ani, m-a învățat care sunt riscurile vieții extra-uterine. Că niciodată un eveniment nu are o singură interpretare și că prima impresia trebuie lăsată să treacă pentru a o analiza ulterior și a trage concluziile de rigoare: a fost sau nu prima impresie cea corectă. Ei bine, Zorin a lăsat să treacă 20 de ani pentru a-și spune punctul de vedere. Și de aceea cartea e periculoasă. Pentru că readuce în prim plan amănunte pe care le-am uitat, intenționat sau nu, din acea perioadă și o face cu calmul și liniștea unui om care nu vrea să demonstreze ceva, ci doar să consemneze. Practic, e vorba de o regresie în vârstă, în urmă cu 20 de ani, cu toate riscurile de rigoare.

Se știe, regresia în vârstă este o tehnică terapeutică folosită cu succes de către psihologii contemporani. Ea oferă oportunități de vindecare și autodezvoltare prin utilizarea resurselor interioare ale subiectului. Chiar dacă este o tehnică relativ simplu de însuși