Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: Târgovişte: Cornel Penescu, Liviu Făcăleaţă şi Gheorghe Constantin vor fi puşi în libertate!

Publicat in Adevarul, vineri 29 ianuarie 2010 · ·

Din moment în moment se aşteaptă ca cei trei să fie eliberaţi de la Penitenciarul Mărgineni din localitatea dâmboviţeană I.L.Caragiale

Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, fostul şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor Gheorghe Constantin şi fostul director al societăţii PIC din Piteşti Liviu Făcăleaţă vor fi puşi în libertate, în acesată seară. Ei sunt şi judecaţi pentru fapte de corupţie, iar eliberarea acestora se face în baza unei decizii a Curţii de Apel Ploieşti.

Fratele şi fiul lui Cornel Penescu îl aşteptau pe acesta la ieşirea din penitenciar. "Îl aşteptăm cu braţele deschise, este o decizie justă şi trebuia luată mult mai devreme. Suntem aici cu toţii în faţa penitenciarului şi aşteptăm să îl luăm acasă", a declarat Ilie Penescu, fratele lui Cornel Penescu.

"Mâine e ziua mea de naştere, împlinesc 51 de ani, e cel mi frumos cadou pe care îl puteam primi", a adăugat Ilie Penescu.

În aşteptarea lui Cornel Penescu se afla şi fiul acestuia care a declarat pentru Adevărul de Seară că îi este foarte dor de tatăl său şi că aşteaptă acest moment de mult.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

#Alegeri Prezidențiale 2024 Marcel Ciolacu a votat la o secție de votare din București

Ziua Constanta acum 18 minute
Marcel Ciolacu a votat în această dimineaţă la o secție de votare din București. "Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume. Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent şi, nu în ultimu

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 20 minute
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Nicuşor Dan: Am votat pentru democraţie şi pentru o direcţie occidentală a României / Am votat la referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a votat pentru democraţie şi pentur o direcţie occidentală a României, dar a adăugat că a votat şi pentru referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat, guvernabil şi administratibil.

Cutremur azi, 24 noiembrie, cu magnitudinea 4,1, în zona seismică Vrancea

Libertatea acum 20 minute
Duminică, un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs în zona seismică Vrancea, potrivit INFP.

Max Verstappen a câștigat un nou titlu mondial la Formula 1

Libertatea acum 20 minute
Max Verstappen a câștigat al patrulea titlu mondial consecutiv la Formula 1, după ce a terminat pe locul cinci la Grand Prix-ul de la Las Vegas.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 3 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Klaus Iohannis a votat. La ieşirea de la secţia de votare a refuzat să facă declaraţii

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a refuzat să dea declaraţii la ieşirea de la secţia de votare. El a votat duminică în Bucureşti.

Kelemen Hunor: „România are nevoie de un PREȘEDINTE protector” – Mesajul candidatul UDMR după ce și-a exercitat dreptul de vot

Gandul acum 44 minute
Kelemen Hunor, președintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) și candidat al formațiunii pentru funcția de președinte al României, și-a exercitat, duminică, dreptul de vot la secția de votare din localitatea sa natală, Cîrţa, județul Har

Cadavrul rabinului din Emiratele Arabe Unite a fost găsit. Israel: „incident terorist antisemit”

Mediafax acum 2 ore
Cadavrul rabinului Zvi Kogan din Emiratele Arabe Unite a fost găsit. Rabinul care are dublă cetăţenie din Israel şi Republica Moldova era dispărut de joi. Autorităţile israeliene susţin că este un „incident terorist antisemit”.

Rusia a lansat un atac nocturn cu drone asupra Kievului, anunţă armata ucraineană

News.ro acum o ora
Forţele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus mai multe drone ruseşti care vizau Kievul într-un atac nocturn cu drone, a declarat duminică armata ucraineană, citată de Reuters. Nu au fost raportate imediat pagube sau răniţi în urma atacului, a

Vremea

București
acum

dum.

0°/5°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/4°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°