Ca să scape de acuzaţiile de vot multiplu, de astăzi, aleşii din ţara vecină îşi dau acordul cu ajutorul unui ecran care recunoaşte amprentele, relatează AFP. Aşa că adio cartele magnetice şi vot pentru mai mulţi colegi. De acum, când sunt solicitaţi să-şi dea votul, cei 240 ce deputaţi trebuie să fie neapărat prezenţi.
Ei pun acum degetul pe un ecran care le identifică amprentele.
Măsura vine după ce jurnaliştii bulgari au criticat ani la rând absenteismul în rândul parlamentarilor de la Sofia. Sala era mai mereu goală, iar cei prezenţi votau şi pentru alţii, practica ilegală.
"Tehnicienii m-au asigurat că, cu acest sistem este imposibil să trişezi", spune preşedintele legislativului bulgar, Tsetska Tsatcheva.
În Parlamentul de la Bucureşti se folosesc cartelele electronice şi de multe ori aleşii au votat la două mâini.
În 2006, mediatizat a fost scandalul "Nepoata", când o rudă a senatoarei PNL Norică Nicolai a intrat în plen şi a votat în locul senatorului Şerban Strătilă.