Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drumurile înzăpezite, blocate de şoferii indisciplinaţi

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 29 ianuarie 2010 ·

Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au dat ieri aproape 150 de amenzi în valoare totală de peste 14.000 de lei şoferilor care au parcat întâmplare şi au blocat calea utilajelor de deszăpezire. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, miercuri, începând cu ora 10.00, poliţiştii de la Rutieră au acţionat în trafic în sprijinul utilajelor de deszăpezire, pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care au parcat neregulamentar, împiedicând funcţionarea procesului de curăţare a zăpezii de pe carosabil. Poliţiştii doljeni au precizat că 13 echipaje de poliţişti care au însoţit cele 30 de utilaje de deszăpezire au constatat 143 de contravenţii, cele mai multe pentru opriri şi staţionări neregulamentare, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 14.370 de lei. Au fost ridicate 44 de autoturisme parcate aiurea şi a fost reţinut un permis de conducere pentru neacordare de prioritate pietonilor. Oamenii legii au explicat că s-a acţionat pe arterele mari din Craiova, cum ar fi bulevardele Carol I, Decebal, Dacia, Nicolae Romanescu, 1 Mai, Ştirbei Vodă sau strada Calea Bucureşti, cele mai multe maşini fiind ridicate de pe A. I. Cuza, 1 Mai, Mihai Viteazul, Arieş şi Calea Bucureşti.

Tot miercuri, oamenii ai legii de la toate secţiile de poliţie din Craiova au organizat activităţi de monitorizare şi control al traficului rutier. Cu această ocazie au fost oprite în trafic 135 de autovehicule, care au fost verificate din punctul de vedere al stării tehnice, dar şi pentru depistarea de arme albe deţinute ilegal. Au fost constatate 20 de fapte de natură contravenţionale pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 3.860 de lei.

Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au dat ieri aproape 150 de amenzi în valoare totală de peste 14.000 de lei şoferilor care au parcat întâmplare şi au blocat cal

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum o ora
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Trump, se declară în favoarea publicării unor elemente ”credibile” din dosarul Epstein, încercând să stingă un scandal care ia amploare, după ce Departamentul Justiţiei şi FBI au anunţat într-un memorandum că nu a fost asasinat şi că n-au găsit nicio ”listă” a ”clienţilor”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a încercat marţi să stingă un scandal care ia amploare, în centrul căruia se află dosarul Epstein, declarând că, în cazul existenţei unor elemente ”credibile” despre acest finanţist şi reţeaua sa exploatare sexuală

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Tesla lansează Model Y în India, la un preţ de 70.000 de dolari, testând piaţa locală

News.ro acum o ora
Tesla a debutat oficial pe piaţa indiană, unde a lansat SUV-ul electric Model Y la un preţ de pornire de 69.770 de dolari, potrivit site-ului companiei. Preţul este considerabil mai mare decât pe alte pieţe majore – în Statele Unite, acelaşi model p

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premiile Emmy 2025: Serialul „Severance”, marele favorit. Care sunt cele mai importante nominalizări

HotNews acum 7 ore
Nominalizările pentru ediția 77 a premiilor Primetime Emmy – cea mai importantă distincţie a televiziunii – au fost dezvăluite marţi, scrie News.ro. Thriller-ul psihologic „Severance”, de la Apple TV+, a fost cel mai nominalizat serial, înregistrând

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum 58 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 8 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°