Primele două albume (lansate sub labelul Carpark) au fost pline de lo-fi şi ceva frustrări pop. În 2008, cu Devotion, bănuiam spre ce se îndreaptă Victoria Legrand şi Alex Scally – Sub Pop Records. Putea fi mai rău – Domino, putea fi mai bine – Warp sau XL.
Cu Teen Dream, duoul american a devenit mult mai intens în nuanţe (albastrul este mai albastru) şi mai cald în tonuri. Legrand sună androgin pe Walk In the Park şi fără suflare pe Norway, în timp ce Scally a avut timp (şi contextul potrivit) vara trecută pentru a-şi cizela liniile melodice. Albumul este o dramă hi-fi, aproape pop, nesigură, care completează foarte bine experienţele şovăitoare. Faţă de albumul Devotion, aici avem o prezenţă, în locul unui spectru. Cei doi, alături de producătorul Chris Coady, au folosit percuţie live şi o varietate serioasă de clape electrice – toate formînd un sentiment palpabil de mişcare. Ca şi cum ai face o vizită în visele cuiva. Beach House este una dintre trupele care, alături de, să zic, Million Young, Big Pink sau chiar Throw Me the Statue, mă fac să nu ascult matematica precisă, dar rece, a unor Vampire Weekend, Animal Collective sau Grizzly Bear.
*În carcasa albumului există şi un al doilea disc, pe care au pus videoclipurile pieselor.
Beach House – Norway
Asculta mai multe audio Muzica
Primele două albume (lansate sub labelul Carpark) au fost pline de lo-fi şi ceva frustrări pop. În 2008, cu Devotion, bănuiam spre ce se îndreaptă Victoria Legrand şi Alex Scally – Sub Pop Records. Putea fi mai rău – Domino, putea fi mai bine – Warp sau XL.
Cu Teen Dream, duoul american a devenit mult mai intens în nuanţe (albastrul este mai albastru) şi mai cald în tonuri. Legrand sună androgin pe Walk In the Park şi fără suflare pe Norway, în timp ce Scally a avut timp (şi contextul potrivit) vara trecută pentru a-şi cizela li
