Este unul dintre cei mai în vogă artişti de muzică clubbing. Deşi totul a început ca un hobby, Andrei a transformat această pasiune într-un succes. Acesta a moştenit de la mama sa talentul şi, deşi, nu a studiat în copilărie muzica, el este la acest moment un solist foarte apreciat.
PROFIL
Născut. 03.01.1984
Studii. Facultatea de Sociologie şi Psihologie, Universitatea de Vest din Timişoara, secţia Psihologie
Ocupaţie. Cântăreţ
Andrei Chermeleu cântă din clasa întâi. Acesta a moştenit de la mama sa talentul şi, deşi, nu a studiat în copilărie muzica, el este la acest moment un solist foarte apreciat. „Mi-a plăcut muzica mereu. Cânt de la vârsta de şapte ani. Am început cu serbările clasei. Am făcut o impresie bună atunci la şcoală, doamna învăţătoare chiar a sunat-o pe mama să îi spună că am talent”, a povestit cântăreţul.
A început cu o chitară
Deşi nu cânta la un nivel profesionist, lui Andrei îi plăcea foarte mult muzica şi nu ezita nici un minut să îşi etaleze talentul. La liceu a primit o chitară de la unchiul său şi împreună cu colegul său Alex Iana cântau la diferite evenimente şcolare. „Am cântat şi în perioda liceului, erau diferite serbări la care eram invitat împreună cu colegul meu Alex, care cânta la chitară. A fost o perioadă superbă. Îmi plăcea să cânt şi, deşi am primit o chitară, nu ştiam decât câteva acorduri”, a spus tânărul.
Facultatea la Timişoara a însemnat pentru Andrei o nouă etapă muzicală. Acesta, împreună cu alţi câţiva prieteni, a pus pe picioare un proiect muzical.
Nu a renunţat la muzică
„Dorinţa de a cânta s-a materializat în timp. Primul proiect de acest gen a fost formaţia Destin. Cântam un rock alternativ, dar nu a fost exact ce mi-am dorit şi atunci am încercat altceva. Am considerat că trebuie să venim cu ceva nou, nu doar să cântăm la festivaluri”, a