Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa de IT a scăzut cu 38,5% în 2009

Publicat in Curierul, vineri 29 ianuarie 2010 ·

Segmentul de hardware a fost cel mai afectat

În prima parte a anului vom vedea în continuare insolvenţe şi fuziuni

În 2009, piaţa locală de IT a suferit un declin de 38,5%, cel mai afectat segment fiind cel de hardware, din cauza investiţiilor publice reduse şi a diminuării puterii de cumpărare a companiilor, potrivit distribuitorului de PC-uri Brinel. "Piaţa IT a suferit o contracţie, în 2009, faţă de anul anterior, cifrele preliminare arată că este vorba de o scădere de 38,5%. Iar unul dintre cele mai afectate sectoare a fost cel de hardware", a declarat, pentru Curierul Naţional, Marcel Borodi, CEO Brinel. În plus, acesta a mai spus că, în acest an, piaţa de hardware va fi temperată de utilizarea tot mai frecventă a tehnologiilor de virtualizare şi cloud computing. "Virtualizarea va juca un rol important, precum şi o gamă din ce în ce mai largă de aplicaţii software. Pe segmentul de servicii, outsourcing-ul câştigă teren", a explicat Marcel Borodi. În zona securităţii informatice, ţinând cont de faptul că majoritatea ameninţărilor sunt distribuite exclusiv prin intermediul e-mailului, asigurarea securităţii poştei electronice va trebui să fie o prioritate şi în 2010. În aria de comunicaţii&networking, ca tendinţă, tot mai multe dispozitive vor deveni wireless şi se prevede o creştere a vitezei de acces la Internet, conform oficialul distribuitorului de PC-uri.

Creşterile vor apărea de-abia în ultimele 6 luni din 2010

De asemenea, analiştii consideră că piaţa va începe să înţeleagă oportunităţile, avantajele şi riscurile noilor concepte gen SaaS, Cloud Computing etc., iar următorul pas logic ar fi o creştere în utilizare. "Teoretic, piaţa se va "aşeza" în primul semestru (când vom vedea încă insolvenţe şi fuziuni), deci creşterile pot apărea doar în semestrul doi", mai susţine acesta. "Toţi factorii enumeraţi mai sus şi-a

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Portugalia s-a calificat în sferturi după lovituri de departajare! (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
S-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania și Portugalia lui Cristiano Ronaldo! Favorită în fața Sloveniei, în optimi, Portugalia a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a merge mai departe, după

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 10 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

UPADATE - Furtună în Maramureş: Un bărbat, rănit de prelata desprinsă de la o teresă / Un altul a murit după ce a fost lovit de fulger / Acoperişuri luate de vânt / O pădure întreagă a fost doborâtă - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiiloir de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Altul a fost omorât, duupă ce a fos

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 8 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

GALERIE FOTO Ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024

G4Media acum 7 ore
Echipa națională de fotbal a României a publicat pe pagina oficială de Facebook imagini de la ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024: ” Înaintea meciului cu Țările de Jos, naționala României s-a antre

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum 7 ore
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

Marcel Ciolacu „Astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei“

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul României Marcel Ciolacu a transmis pe pagina de Facebook că astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, majoritar din sectorul privat, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei. „În urmă cu 10 ani, salariul minim brut era 8

Burduja: Primele foraje pentru Neptun Deep ar putea fi făcute anul acesta

Wall-Street.ro acum 6 ore
Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat,

Nokian a produs la Oradea prima anvelopă din fabrica unde investeşte 650 de milioane de euro

Ziarul Financiar acum 12 ore
♦ Producţia comercială va începe în prima parte a anului 2025. Nokian Tyres, care derulează o investiţie de 650 mil. euro într-o nouă unitate de producţie a anvelopelor la Oradea, a produs deja prima anvelopă, iar proiectul de construcţie evoluează

Doi pompieri din Vaslui au fost răniți în timp ce se aflau în misiune. Autospeciala în care erau s-a răsturnat în drum spre un incendiu

Ziare.com acum 6 ore
Accident rutier, luni, 1 iulie, pe DJ 244 A, în apropiere de localitatea vasluiană Gara Roşieşti, în care au fost implicate două autovehicule, un autotren şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui. Inspector

Vremea

București
acum

23°
mar.

20°/39°
mie.

18°/25°
joi

17°/31°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

21°
mar.

19°/35°
mie.

15°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/28°
mie.

21°/28°
joi

20°/27°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

17°/22°
mie.

14°/17°
joi

13°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

16°/22°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/28°