Mândria de a fi român cam păleşte odată ce păşim pe alte meleaguri. Mai nou, suntem doar violatori, hoţi, prostituate, şmecheri care se pricep la bancomate sau ţigani nespălaţi şi de ce nu, criminali. Tot mai puţini spun că cei care îşi rup oasele câte 13 - 14 ore pe zi acolo, departe de familie şi de multe ori în condiţii mizere, sunt tot de-ai noştri.

Să fie oare o laşitate faptul că atunci când eşti întrebat de unde eşti, nu contează pe ce limbă, să spui orice dar nu România? Uite că de multe ori nu este o laşitate... Este doar o modalitate de a evita, dacă se poate, multe grimase - în cazul bun, sau o împroşcare a întregii naţii cu noroi, chiar dacă tu poate eşti doar într-un banal concediu sau un umil muncitor ce se speteşte de dimineaţa până seara. Dacă abia ai pus piciorul pe acolo şi mai vrei să şi munceşti... deja se complică treburile, asta chiar dacă încă ne vor ca să le spălăm closetele, să le ştergem bătrânii, să le muncim ca robii pe şantiere. Asta vor, pentru că majoritatea dintre ei nu se înjosesc într-atâta. Doar că amiciţia de-altădată s-a cam transformat, cel puţin în ţări precum Spania sau Italia, ticsite de conaţionali, într-o joacă de-a şoarecele şi pisica. Există totuşi foarte mulţi români fără de care ar plânge multe naţii, pe la multe colţuri, români care au reuşit peste hotare, de care sunt mândri străinii şi ai noştri, deopotrivă. Doar că ziarele şi televiziunile de-afară prezintă mult prea puţin şi aceste cazuri. Ce văd şi citesc ei? Că infractorii străini reprezintă unul din şapte deţinuţi în închisorile britanice, printre care criminali, violatori, hoţi, pedofili şi traficanţi de droguri. Că aproape 400 de români sunt încarceraţi în închisorile din Marea Britanie. Că, în anul 2009, peste 1.230 de români au fost reţinuţi peste graniţă în baza mandatelor de arestare şi extrădare emise de instanţele româneşti. Că peste 830 au fost găs