Situat în incinta Complexului Muzeal Curtea Domnească, în “Casa Coconilor”, este singurul muzeu de acest tip din ţara noastră.
Târgoviştenii pot vizita muzeul de marţi până duminică, între orele 09,00 şi 17,00, preţul unui bilet întreg fiind de 2 lei iar preţul redus este de 1 leu.
Muzeul Naţional al Poliţiei Române a fost amenajat într-o clădire cu mare valoare artistică şi istorică, refăcută în stil neoclasic între anii 1867 şi 1893. A fost numită “Casa Coconilor”, adică a “fiilor domnitorului” şi a fost construită în anul 1701, din iniţiativa domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Expoziţia de bază a muzeului este amenajată la etaj, în şase săli şi un hol central. Sălile sunt împărţite pe etape iar colecţiile conţin arme, uniforme şi însemne ale poliţiei. Astfel, puteţi vedea separat, uniforme specifice forţelor de poliţie din anul 1821, din perioada interbelică, precum şi elemente ale unităţilor de miliţie şi poliţie cu toate transformările prin care au trecut de-a lungul timpului. Expoziţia conţine şi o sală aparte, în care sunt prezentate peste 300 de uniforme de poliţie din mai multe ţări.
Uniformele au fost donate de doi colecţionari, un poliţist german şi de generalul Lazăr Cârjan şi conţine elemente ale poliţiilor din foarte multe ţări, din toate regiunile lumii. Ultima sală a muzeului este destinată relaţiilor internaţionale stabilite de-a lungul timpului de Poliţia Română şi prezintă foarte multe informaţii despre activitatea Asociaţiei Internaţionale a Poliţiei.