Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu trenul spre victorie

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 30 ianuarie 2010 ·

Energia Pandurii Târgu Jiu are un început infernal de retur, întâlnind în primele cinci etape numai contracandidate la cupele europene. Bucovina Suceava, locul 6 după prima jumătate a campionatului, este primul hop pentru handbaliştii lui Vasile Stângă, care au plecat de joi cu trenul în nordul Moldovei. Jocul de la Suceava, programat sâmbătă, de la ora 17.00, se anunţă dificil pentru gorjeni. „Începem cu o partidă foarte grea la Suceava, o echipă care se luptă cu noi pentru cupele europene. Trebuie să ne apărăm şi să ne repliem foarte rapid. Numai aşa avem şanse să câştigăm. Ei sunt favoriţi, joacă acasă şi sunt de foarte mult timp împreună“, a spus antrenorul gorjenilor, Vasile Stângă. Tehnicianul nu-şi ascunde intenţia de a debuta cu victorie în retur. „Va fi foarte greu de câştigat, dar mergem să batem acolo. Tot timpul mi-a fost teamă de primul meci, indiferent unde jucam. E început de retur. Avem ghinion să jucăm la Suceava, apoi cu Reşiţa. Sunt cinci meciuri de foc şi vreau să fie bine“, a mai afirmat Stângă. Noua achiziţie, interul muntenegrean Marko Simovic, a primit drept de joc la Energia şi a făcut deplasarea cu lotul la Suceava: „Totul este OK acum cu Simovic, s-a rezolvat problema şi la Federaţia Europeană, s-a plătit tot şi acolo, şi are drept de joc“, a spus Stângă.

Rădulescu, titular

Accidentat cu câteva zile înaintea reluării campionatului, portarul Florin Dragomir nu a făcut deplasarea, titular între buturi fiind Adrian Rădulescu. Dragomir va lipsi două săptămâni, absenţa sa fiind suplinită de ex-stelistul Ionuţ Ciobanu, care a plecat la Suceava cu Energia fără să fi făcut vreun antrenament cu gruparea gorjeană. „Dragomir nu va face deplasarea, l-am legitimat pe Ionuţ Ciobanu, aveam nevoie de al treilea portar. Bine că am rezolvat acest transfer, că altfel jucam la Suceava cu un singur portar. La Suceava voi începe cu Rădule

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum 14 minute
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum o ora
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum o ora
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 4 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Un fost medaliat olimpic a murit după ce a fost lovit de fulger, în timpul unei excursii

HotNews acum 2 ore
Norevgianul Audun Groenvold, medaliat olimpic cu bronz la JO 2010 de la Vancouver, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia, potrivit CNN. „Cu mare tristeţe am primit vestea decesului

Vremea

București
acum

30°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

15°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°