Deznodământul proaspătului derapaj al lui Mutu e greu de anticipat, cu toate că, de joi seară, când s-a aflat că fotbalistul nostru a fost din nou depistat pozitiv, aproape oricine are suflet românesc a emis o opinie.

Am dovedit, prin convingerile rostite sentenţios, competenţă în materie de fotbal, vaste cunoştinţe medicale, stăpânirea la perfecţie a jurisprudenţei sportive şi, mai important decât toate, o doză de patriotism cum numai fotbalul o mai poate arăta pe timp de pace.

Despre Mutu ştim tot, iar ce nu ştim, oricum intuim, pentru simplul motiv că e conaţionalul nostru şi ne-a adus recunoaştere mondială, făcând să ne bată cu putere inima în pieptul nostru de aramă. Nu are importanţă că din echipa naţională s-a autoexclus - tânărul selecţioner Răzvan Lucescu n-a făcut decât să consemneze o abatere de la principii pe care antrenori mai importanţi, de la Puiu Iordănescu la Victor Piţurcă, le-au abandonat pe podeaua vestiarului, alături de prosoapele folosite după duş.

Ce contează este că Mutu e al nostru, iar acum a ajuns să fie asemănat cu Maradona. Această comparaţie se poate face în două feluri: ori ajungi un fotbalist nespus de talentat, cum a fost Hagi, naş la una dintre cununiile „Briliantului”, ori eşti depistat a doua oară pozitiv la un test antidoping. Ieri am aflat că Mutu l-a şi depăşit pe Maradona: a fost depistat încă o dată, a treia, şi după meciul cu Lazio! Iar acum e nevoit să aştepte un verdict de care îi depind cariera, situaţia financiară, familia şi, până la urmă, chiar restul vieţii.

Fireşte, putem să împrumutăm din optimismul à la Mitică Dragomir şi să ne hrănim cu iluzii: n-a dat în cap nimănui, scapă cu maximum şase luni de suspendare, a vrut băiatul să slăbească, presa l-a înnebunit că e Beckham-ul României, parcă rudele lui Mircea Sandu n-ar fi avut probleme cu drogurile, toţi iau, dom’l