Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Copiii gării înfruntă gerul pentru un leu în plus

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 ianuarie 2010 ·

Ionuţ şi Mihaela sunt doi fraţi care trăiesc de pe o zi pe alta din cerşit pe peroane. Micuţii au fugit de acasă în urmă cu doi ani, iar acum casa lor este strada. Cu hainele murdare şi rupte, cei doi sunt nelipsiţi din intersecţii.

Cât este ziua de mare, copiii nu fac altceva decât să stea la mila trecătorilor. Ştiu că dacă nu fac rost de bani nu vor avea ce să mănânce. Povestea lor este una tristă, tatăl lor este la închisoare, iar mama nu are cu ce să îi întreţină. Acasă mai au încă patru frăţiori, care trăiesc la fel ca şi ei, de pe o zi pe alta.

Copiii din stradă provin din familii dezorganizate

Ionuţ şi Mihaela spun că,deşi le este ruşine să cerşească, ştiu că nu au altă posibilitate. Se vede cu ochiul liber că nimeni nu are grijă de ei, sunt murdari, hainele sunt rupte, dar cel mai important este că se au unul pe altul. „Sunt zile în care reuşim să facem 20-30 de lei. Oamenii de aici, din gară, s-au obişnuit cu noi. Unii ne pun la muncă, iar astfel mai primim şi noi o masă caldă. Am plecat de acasă pentru că nu aveam ce să mai facem acolo. Erau zile în care stăteam nemâncaţi, măcar aici reuşim să ne întreţinem singuri. Au fost şi zile în care alţi cerşetori ne-au bătut şi ne-au luat tot ce am strâns. Am învăţat să ne ferim de ei, trebuie să supravieţuim“, a spus Ionuţ.

De la începutul anului, 11 minori au fugit de acasă. „Majoritatea copiilor care aleg să plece din familie provin din familii dezorganizate, sunt bătuţi zilnic şi nu mai suportă scandalurile şi bătăile pe care le primesc“, a spus Amalia Căprărin, purtător de cuvânt în cadrul Poliţiei Rutiere Dolj.

Nu vor să ajungă într-un centru social

Mihaela ţine strâns în mână o pungă în care are câţiva bani. Iniţial se sfieşte să stea de vorbă cu noi, este o fire mai retrasă, nu îi plac oamenii străini, recunoaşte ea. De când locuieşte pe stradă s-a lovi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM a emis cod roșu de CANICULĂ pentru trei județe, unde temperaturile maxime pot ajunge și până la 41 de grade Celsius

Gandul acum 19 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, un cod roșu de caniculă valabil pentru județele Mehedinți, Dolj și Olt. În aceste zone, temperaturile maxime vor atinge 39-41 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi extrem. Aver

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 27 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum 44 minute
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°