Ce artist scoate cei mai mulţi bani din buzunarele melomanilor români? În lipsa cifrelor oficiale, liderul vânzărilor de CD-uri în 2009 pare să fie Cleopatra Stratan. Albumele Cleopatrei Stratan („La vârsta de cinci ani“) sau ale formaţiei Holograf („Primăvara începe cu tine“) sunt pe primele locuri în topul celor mai vândute albume ale artiştilor autohtoni în 2009, în care mai figurează nume precum Puya, Andra, Loredana, Akcent şi Paraziţii. Acestea a
Ce artist scoate cei mai mulţi bani din buzunarele melomanilor români? În lipsa cifrelor oficiale, liderul vânzărilor de CD-uri în 2009 pare să fie Cleopatra Stratan.
Albumele Cleopatrei Stratan („La vârsta de cinci ani“) sau ale formaţiei Holograf („Primăvara începe cu tine“) sunt pe primele locuri în topul celor mai vândute albume ale artiştilor autohtoni în 2009, în care mai figurează nume precum Puya, Andra, Loredana, Akcent şi Paraziţii. Acestea au fost preferinţele melomanilor care au trecut pragul magazinelor specializate sau au cumpărat ziare sau reviste care se vindeau la pachet cu CD-uri.
Surprinzătoare sunt diferenţele de stiluri muzicale ale celor aflaţi în fruntea topului. „În cea mai mare măsură, gusturile în materie de muzică influenţează vânzările unui gen sau ale altuia, însă la decizia de cumpărare a unui album contribuie şi notorietatea artistului, preţul şi frecvenţa cu care acesta este difuzat la radio şi TV“, crede Olivia Stoica, PR Coordinator la MediaPro Music. La această listă se mai adaugă şi designul ambalajului, crede Savina Cenuşe, PR&Event Marketing Manager de la Cat Music.
Concret, la casa de discuri Roton, cele mai mari vânzări nu le-a avut un cântăreţ, ci o compilaţie de muzică veche: albumul aniversar al Radio România, „80 de ani în 80 de muzică“. „Prezenţa acestei colecţii în topul vânzărilor arată că ascultătorul de muzică din România este avid de muzic