* Marian Neculai, cel care a introdus pentru prima dată cocaină pe piaţa brăileană a drogurilor, a fost condamnat la 12 ani de închisoare * bărbatul a fost găsit vinovat de trafic de droguri, instigare la comiterea infracţiunii de introducere în ţară de droguri, proxenetism şi trafic de persoane * instanţa de judecată a dispus, de asemenea, confiscarea a peste 18.000 euro, obţinuţi de inculpat de pe urma fetelor pe care le-a dus în Spania
Membrul unei reţele internaţionale de trafic de droguri, şi totodată proxenet şi traficant de carne vie, brăileanul Marian Neculai şi-a primit pedeapsa finală: 12 ani de închisoare. Instanţa de judecată a dispus şi confiscarea de la acesta a unei importante sume de bani, obţinuţi după ce a dus la produs mai multe tinere. Bărbatul a fost vânat de procurorii de la Crimă Organizată mulţi ani la rând, fiind considerat cel care a introdus pentru prima dată, prin intermediul a doi dealeri, cocaină pe piaţa brăileană a drogurilor.
Trimis în judecată în vara anului trecut, sub mai multe capete de acuzare, Neculai a fost condamnat definitiv de Tribunalul Brăila, cea mai mare pedepsă, de 9 ani de închisoare, primind-o pentru instigare la comiterea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de mare risc, faptă săvârşită în decembrie 2006. De asemenea, pentru trafic de droguri de mare risc brăileanul a fost condamnat la 5 ani de închisoare. În ceea ce priveşte traficul de persoane, comis în cursul anului 2005, instanţa i-a dat 2 ani şi 6 luni. Cea mai mică pedeapsă, de 1 an şi 10 luni, a fost dictată pentru proxenetism în formă continuată, infracţiune săvârşită în perioada anilor 2003 - 2005. În final, instanţa a dispus contopirea pedepselor, inculpatul urmând să o execute pe cea mai grea, de 9 ani, la care se va adauga un spor de 3 ani închisoare. Pe lângă pedeapsa principală, magistraţii brăileni i-au interzis şi câteva dr