Marcel Constantin chiar crede că va ajunge din nou şef la Gardă. Bine, dacă e să judecăm cu deciziile judecătoreşti pe masă, Marcel Constantin mai are de aşteptat cam un sfert de oră până să fie repus în funcţia de tartor la Garda Financiară Brăila.
Omu' are nu'ş câte sentinţe favorabile lui, de mai ai un pic şi crezi că a fost o victimă a sistemului, că a stat prin puşcării mai mult decât Coposu şi Elisabeta Rizea la un loc. Judecătorii de la Curtea de Apel Galaţi i-au dat de vreo paişpe ori dreptate lui Constantin, confirmându-i faptul că el a fost demis pe cât de abuziv, pe-atât de ilegal de la conducerea Gărzii Financiare.
Aşa, şi? Din punctul meu de vedere, Marcel Constantin ar putea să facă o utilă mişcare du-te vino cu hârtiile obţinute în instanţă, în locurile în care razele Soarelui pătrund mai rar. Şi ca să vedeţi că nu vorbesc în dodii, sunt gata să pariez pe toţi banii prietenului meu Ilie Decă că Constantin nu va ajunge, cel puţin în următorii 135 de ani, şef plin la Gardă. A, se prea poate să fie prins în schemă acolo, ca un fel de ajutor de câine-lup care latră în şoaptă la Lună, dar de revenit pe cai mari pe poarta Gărzii Financiare nu-l văd, frate!
Cred că destinul i-a hărăzit lui Constantin o soartă crudă, nepusă la macerat, şi anume să moară cu dreptatea în mână. Să se lupte cu sistemul ticăloşit din care a făcut parte atâta amar de vreme, să câştige toate bătăliile, iar la final să constate că a înfrânt. Că a luat-o în mână, în ambele mâini, în freză, în barbă sau de mâner, aşa cum îi stă bine unui nene care aproape 20 de ani a fost şef degeaba la Gardă. Marcel Constantin chiar crede că va ajunge din nou şef la Gardă. Bine, dacă e să judecăm cu deciziile judecătoreşti pe masă, Marcel Constantin mai are de aşteptat cam un sfert de oră până să fie repus în funcţia de tartor la Garda Financiară Brăila.
Omu' are