Actualul director al Serviciului de Informaţii Externe din România vorbeşte despre riscurile meseriei de spion, despre prima sa pasiune, cariera universitară, la care nu vrea să renunţe chiar dacă e constrâns de timp, şi despre cum serviciul are nevoie de o nouă lege de funcţionare.

În biroul lui Mihai Răzvan Ungureanu televizoarele sunt deschise întotdeauna pe un canal de muzică clasică. „Nu lucrăm cu informaţie mestecată", spune zâmbind.

Citiţi şi:

Esenţialul săptămânii

Directorul SIE: Există pericolul ca istoria postdecembristă a României să nu fie documentată corespunzător

Ocupă funcţia de director al Serviciului de Informaţii din 2007 şi diplomaţia ireproşabilă ce îl caracterizează i se potriveşte aici ca o mănuşă. SIE împlineşte pe 8 februarie 20 de ani de la înfiinţare, dar nu va exista o conferinţă de presă pentru a marca realizările serviciului.

Ce e secret trebuie să rămână secret, este mesajul lui Ungureanu, care adaugă după ce închid reportofonul: „Ce nu ştim e cine l-a împuşcat pe Kennedy..."

- Se spune că spionajul este arta imposibilului. Ce face un spion din cadrul Serviciului de Informaţii Externe?

- Culege informaţii. (râde)

- Vi se pare fantezistă o comparaţie cu agentul 007?

- Până la un punct, da. Culegerea de informaţii este în cazul unui angajat al SIE exact tipul de activitate care devine relevantă din momentul în care un jurnalist de investigaţie nu mai poate merge mai departe sau un diplomat nu mai poate înainta. Spre deosebire de jurnalistul de investigaţie şi de diplomat, în afara limitelor propriei ţări, spionul nu are obligaţia de a respecta alte legi.

- Ce se întâmplă dacă este deconspirat în timpul misiunii şi cade sub incidenţa legilor ţării respective?

- Dacă se întâmplă aşa ceva, înseamnă că a făcut o greşeală. Dacă a facut-