Pentru mine, copilul de ieri, omul matur cu suflet de copil de azi, strada Madona a fost şi este axis mundi, dar un loc privilegiat în sufletul meu îl are şi amintirea străzii Unirii din anii ’50, ’60, ’70 ai secolului trecut. Din vechile repere arhitecturale, pe segmentul cuprins între intersecţia cu fosta stradă Griviţa Roşie şi Minerva, au rămas două „vestigii“: Filarmonica şi Minerva. De câte ori mă plimb pe Unirii, mi-e drag să dau cu ochii de ele, repere în jurul cărora, peste blocurile de azi, se suprapun, parcă sfidând legile fizicii, vechile clădiri (unele, chiar remarcabile arhitectural, cu personalitate), care dădeau un farmec aparte străzii. Iată, aici, lângă Filarmonică, văd cu ochii minţii şi ai sufletului o casă cu etaj. La parter, o firmă scrisă cu litere de mână, caligrafic, „Foto Dudinski“. Păstrez şi azi primele poze, eu cu cercul, eu cu elefănţelul şi o poză cu mine, în costum de marinar. Vis-a-vis de Dudinski era Agenţia Tarom, în a cărei vitrină era o machetă, miniatură din lemn, a unui avion. Am reuşit s-o conving pe tanti Castelia să mi-l dăruiască după ce i-am promis că o să mă fac pilot când o să mă fac mare, deşi, pe lista meseriilor predilecte mai bifasem lăcătuş, pianist şi, după cum mă învăţase bătrânul doctor Sternberg să spun, „doctor mamoş de femei“. Pe aceeaşi parte cu Taromul, mai jos, o casă veche, boierească, având faţada principală în strada Unirii, şi cu alta pe micuţa stradă laterală ce se deschidea din Unirii. La parter, magazinul de „coloniale“. Mai găseai pe atunci, chiar parfumuri, pudre de import, pe lângă ulei de nucă, briantină, săpun de glicerină, transparent, parfumuri, esenţe româneşti, care se vindeau „vărsat“ 50, 100 de grame, măsurate în „eprubete gradate“. Vizavi, pe colţ, străjuind intrarea pe străduţă (nu mai ştiu cum se numea; m-ajută cineva?) era Agenţia CFR. Peste drum, frizeria la care-mi plăcea să mă tund l