Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Verdict: terminat!

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 30 ianuarie 2010 ·

Adrian Mutu este singurul vinovat de ratarea iremediabila a carierei sale. Adrian Mutu a fost sortit de zeii fotbalului sa fie o stea mai stralucitoare decit Dobrin, Balaci sau chiar Gica Hagi. In ciuda evenimentelor neplacute de la Chelsea, pe care, in ultimii ani, toti comentatorii sportiv s-au grabit sa le catalogheze drept "accidente" ori "pacate ale tineretilor". Cu toate necazurile financiare care l-au urmarit, ca un destin nemilos, din acea perioada, Mutu parea sa dovedeasca clar ca steaua sa nu a apus. Si ca poate ajunge peste corifeii fotbalului nostru din toate timpurile. Numai ca in ultima vreme firul s-a rupt. Mutu a fost jucatorul esential al calificarii echipei nationale la EURO 2008, o floare rara in istoria ultimului deceniu, dar in anul 2009 a ajuns sa fie tapul ispasitor al ratarii Mondialului sud-african. Si nu este chiar o nedreptate pentru Adi Mutu, daca ne gindim la sictirul cu care a tratat echipa nationala in mandatul lui Razvan Lucescu. Mizind prea mult pe idolatria conducatorilor fotbalului nostru, Adrian Mutu a pierdut pariul, izbindu-se de un selectioner care s-a dovedit (cine ar fi crezut?) mai inflexibil decit Piturca! Atunci, Adrian Mutu a incercat sa dreaga busuiocul bucurestean de la Florenta, incepind anul 2010 cu o serie de evolutii senzationale in Italia, dar zina buna a jucatorului nu s-a numit nici Consuelo, nici Alexandra, nici Mutya, Diana sau Laura, ci SIBULTRAMINA. Numele unei substante interzise in mai toate farmaciile din lume, datorita efectelor secundare pe care le provoaca. Mai putin in Romania, mai putin la Pitesti, mai putin pentru doamna Rodica Mutu (mama jucatorului), care nu stia cum sa-i mai ogoiasca jucatorului dorinta de a slabi cu orice pret si cu orice risc. Pentru a fi mai in forma la Fiorentina, mai in forma la nationala (pe care acum o doreste intens), mai in forma pe alte fronturi, extrafotbalistice. S-a zi

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Român arestat preventiv pentru trădare. Bănuit că vindea secrete militare Rusiei

Mediafax acum 20 minute
„La data de 23.05.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea unui inculpat (cetăţean român), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trădare. Din pro

Ministrul Finanţelor anunță o nouă epocă pentru ANAF: "Am finalizat reorganizarea, va duce lupta antifraudă la un alt nivel"

Ziare.com acum 2 ore
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau fu

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Cod galben de furtuni și grindină. Șapte județe sunt vizate de avertizarea meteo

Ziare.com acum 25 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis din nou un cod galben de furtuni, vineri, 24 mai. Avertizarea meteorologilor este valabilă pentru şapte judeţe din vestul țării, până la ora 21:00. „În Banat, Crişana şi în vestul Transilvaniei in

Avertizare meteo: Vijelii, ploi torenţiale şi grindină în vestul ţării

Press Alert acum 51 minute
Meteorologii anunță, pentru vineri, vijelii, ploi torențiale și grindină în Banat, Crișana și în vestul Transilvaniei. În București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat. Vineri între orele 12.00 – 21.00, în Banat, Crișana și în v

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 4 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

China: Exerciţiile care înconjoară Taiwanul testează capacitatea armatei de a prelua puterea

Mediafax acum 2 ore
Armata chineză a dat startul „jocurilor de război” joi dimineaţă, înconjurând Taiwanul cu nave şi avioane militare. Exerciţiile, denumite „Joint Sword-2024A", au loc după ce Lai Ching-te a preluat săptămâna aceasta funcţia de preşedinte al Taiwanulu

Detronarea lui Coldea. Da sau nu?

Ziua News acum 20 minute
Pe surse, în absența unui comunicat DNA, se vehiculează informația cum că, împreună și separat, după peste 10 ore de audieri, în puterea nopții, s-ar fi luat decizia instituirii unor controale judiciare pentru Coldea, Dumbravă și Trăilă și plata uno

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

25°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°