Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Companiile aeriene se întrec în oferte

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 ianuarie 2010 ·

Tarom, Wizz Air şi Blue Air oferă reduceri către destinaţii din Europa la preţuri care pornesc de la 13 lei. Biletele achiziţionate pe internet, de pe site-urile companiilor aeriene, au incluse în preţ şi taxele de aeroport.

Operatorii low-cost Wizz Air şi Blue Air au cele mai mici preţuri, însă ambele companii oferă bilete ieftine doar pentru un singur drum. Cel dintâi va practica preţuri începând de la 30 de lei, pe rutele Pisa, Roma şi Veneţia-Treviso, cu plecare din Cluj-Napoca.

La Paris cu 33 de lei

Compania de smart flying Blue Air oferă bilete spre cele mai vizitate destinaţii din Europa, cu plecare din Cluj. Astfel, la preţuri începând cu 13 lei, clujenii pot zbura la Roma, iar cu 33 de lei la Paris, cu toate taxele incluse, potrivit companiei.

„Dorim astfel să le oferim clujenilor şansa de a vizita două dintre cele mai populare destinaţii din Europa. Parisul, capitala europeană a iubirii şi Roma, o destinaţie preferată de români pentru shopping şi vizitat, sunt extrem de solicitate îndeosebi în această perioadă, în care urmează Sfântul Valentin, reducerile de sfârşit de sezon şi sărbătorile de început de martie“, a spus Adrian Ionaşcu, director general al Blue Air.

Biletele la preţ promoţional pot fi achiziţionate în perioada 11 – 27 martie de pe site-ul companiei, iar perioada de călătorie trebuie să fie în intervalul 11 ianuarie – 27 martie. Compania Blue Air oferă săptămânal trei zboruri pe ruta Cluj-Napoca – Paris (în zilele de marţi, joi şi sâmbătă), respectiv trei zboruri dinspre Cluj către Roma (în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri).

Tarom întră în cursă

Compania aeriană de stat a intrat în maratonul reducerilor din această perioadă. Printre traseele pentru care TAROM va percepe reduceri se numără şi cursa dinspre Cluj-Napoca spre Madrid, pentru care până în data de 14 februarie se pun în vânzare bilete du

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, despre șefii cu salarii mari din companiile guvernamentale: „Una din gravele noastre erori în acești ani a fost că am tolerat o zonă de clientelă politică, de lipitori” / Instituția oferită exemplu

HotNews acum 8 ore
Statul român a tolerat activitatea unor persoane numite politic care au acționat ca „lipitori” și odată ajunși în funcții publice au acționat pentru a-și oferi doar drepturi în timp ce au dorit ca statul să aibă doar obligații, a declarat Ilie Boloj

Michael Madsen a murit. Celebrul actor din seria de filme „Kill Bill” avea 67 de ani

HotNews acum 8 ore
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea 67 de ani. Madsen a suferit un stop cardiac și a fost găsit inconștient în casa sa

Putin i-a transmis lui Trump la telefon că Rusia nu va renunța la obiectivele ei în Ucraina, reluând binecunoscuta expresie invocată ca argument

HotNews acum 8 ore
Președintele rus Vladimir Putin i-a spus joi omologului său american, Donald Trump, în convorbirea telefonică pe care au avut-o cei doi lideri, că Moscova dorește încheierea negocierilor pentru încetarea războiului din Ucraina, dar nu va renunța la

Decizie istorică la Wimbledon după moartea lui Diogo Jota » Regulile stricte, schimbate pentru prima oară

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Decizie istorică la Wimbledon după moartea lui (28 de ani). Organizatorii celei mai vechi competiții de tenis din lume au luat hotărârea de a le permite jucătorilor să poarte pe braț o banderolă neagră în memoria lui jucătorului lui .

Rusia devine prima țară din lume care recunoaște oficial guvernul instalat de talibani în Afganistan după retragerea haotică a armatei americane

HotNews acum 5 ore
Rusia a anunțat joi că a acceptat acreditarea noului ambasador al Afganistanului, devenind astfel prima țară din lume care recunoaște oficial guvernul taliban instalat la Kabul, informează Reuters. Într-un comunicat, Ministerul Afacerilor Externe al

Tanczos Barna: Suntem în faţa unei provocări majore în ceea ce priveşte viitorul fiscal al ţării

Mediafax acum 13 ore
„Este primul pachet care vizează corectarea deficitului bugetar, pentru care, aşa cum am spus, Guvernul a decis să-şi asume răspunderea. Suntem în faţa unei provocări majore în ceea ce priveşte viitorul fiscal-bugetar al ţării, dar această provocare

MAI dezminte un fals care circulă în online: „Ilie Bolojan NU a fost implicat în niciun accident rutier”

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis joi că premierul Ilie Bolojan nu a fost implicat în niciun accident rutier, după ce în spațiul online au apărut postări care anunță moartea premierului. „Semnalăm faptul că în mediul on-line, pe conturi

Florian Coldea, trimis în judecată de DNA în dosarul de trafic de influență, alături de Dumitru Dumbravă

HotNews acum 12 ore
Florian Coldea, fost prim-adjunct al șefului SRI, un alt fost militar şi un avocat în Baroul Bucureşti au fost trimiși joi în judecată de către procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA), într-un dosar de trafic de influenţă, spălare a b

Sorin Grindeanu propune „ținte lunare” pentru noua conducere a ANAF. „Dacă nu vor fi atinse, voi fi primul care solicită demiterea”

Adevarul acum 8 ore
Sorin Grindeanu a declarat joi că este obligatoriu ca odată cu măsurile de consolidare fiscală anunțate să existe și ținte lunare pentru noua conducere a ANAF în privința creșterii gradului de colectare și a sumelor recuperate de la marii evazionișt

Iranul anunţă redeschiderea spaţiului aerian, închis la 13 iunie în prima zi de război cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Iranul anunţă joi o redeschidere a spaţiului aerian iranian - inclusiv deasupra Teheranului -, închis la 13 iunie, în prima zi a Războiului de 12 Zile lansat de Israel, relatează AFP. ”Aeroporturile internaţionale Mehrabad şi Imam Khomeini de la Teh

Vremea

București
acum

21°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/33°
dum.

20°/38°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

18°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/34°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/33°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

16°/36°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/38°
sâm.

18°/34°
dum.

21°/40°
lun.

21°/39°