Potrivit unui studiu recent publicat de compania de consultanta in management, McKinsey, intre 2000-2008 cresterea datoriei agregate publice si private in principalele tari avansate economic a fost de peste 40.000 de miliarde de dolari. Circa 75% din astfel de crestere a fost generata nu de statele cu datorie publica ci de sectorul privat, prin datorii ale familiilor, bancilor si intreprinderilor, noteaza un editorial publicat in editia de vineri de ziarul italian Il Messaggero, citat de Agerpres.
Intr-un articol scris de fostul presedinte al Italiei, Carlo Azeglio Ciampi, imediat dupa declansarea bulei imprumuturilor subprime, el a apreciat ca una din principalele cauze ale crizei din SUA, care ulterior s-a transformat intr-o criza globala, trebuia cautata in faptul ca dinamica economiei a fost "drogata" timp de prea multi ani, generand o "euforie nesanatoasa". Acum, asa cum recunosc toti, drogul a fost furnizat de datoriile private, lasate sa creasca nu numai de catre SUA ci si de multe alte state, in timp ce toate aceste tari afisau datorii publice reduse, ca dovada de seriozitate si soliditate financiara, pentru a atrage investitorii.
Ironia este ca tocmai datorita bulei indatorarii private, SUA si tari ale Uniunii Europene (UE) atat din Vest (Marea Britanie, Irlanda, Spania) cat si din Est (in principal tarile baltice) au putut beneficia de aproape un deceniu de taxe de dezvoltare mult mai mari decat in Vechea Europa (Germania, Italia, Franta). Aceasta din urma, fiind focalizata pe noua politica de austeritate a euro, era puternic angajata pentru a ingradi datoria publica. In plus, avand o dinamica prudenta a consumurilor familiilor si fiind bazata pe economia "reala" mai mult decat asupra serviciilor "avansate", era considerata "in declin".
In lumina exploziei devastatoare a ceea ce a fost definit drept "bula bulelor" se impune
