* fiindcă nu au fost curăţate de zăpadă, treptele din dreptul Ştrandului pentru Copii s-au transformat în adevărate pârtii extrem de alunecoase
Brăilenii dornici de senzaţii tari şi surplus de adrenalină îşi pot satisface pornirile autodistructive extrem de simplu, încercând să coboare scările de la Faleză, din dreptul Ştrandului pentru Copii. Fiindcă nu a îndepărtat nimeni zăpada, treptele au luat formă de pârtie, iar cine se încumetă să le folosească are mari şanse să se aleagă cu vreun membru fracturat sau cu dinţii sparţi. "Cu chiu cu vai am reuşit să urc treptele astea, credeam că nu mai ajung sus. Pe unde au călcat oamenii, zăpada s-a tasat şi a îngheţat, iar acum e alunecoasă ca la patinoar. Normal ar fi fost să se cureţe zăpada de pe scări, chiar dacă e iarnă şi nu mai merge prea multă lume la faleză. Mai sunt, totuşi, brăileni care vor să se plimbe pe malul Dunării, iar pe treptele astea, aşa cum sunt acum, e foarte posibil să cadă cineva rău de tot", ne-a spus brăileanul Alin G.
Conducerea Direcţiei de Administrare şi Gospodărire Locală ne-a declarat că scările respective se află pe sectorul operatorului de salubritate "Braicata". "O să fie trimisă o echipă să dea zăpada de pe scări", a dat asigurări, ieri, directorul DAGL, Dan Apostol. * fiindcă nu au fost curăţate de zăpadă, treptele din dreptul Ştrandului pentru Copii s-au transformat în adevărate pârtii extrem de alunecoase
Brăilenii dornici de senzaţii tari şi surplus de adrenalină îşi pot satisface pornirile autodistructive extrem de simplu, încercând să coboare scările de la Faleză, din dreptul Ştrandului pentru Copii. Fiindcă nu a îndepărtat nimeni zăpada, treptele au luat formă de pârtie, iar cine se încumetă să le folosească are mari şanse să se aleagă cu vreun membru fracturat sau cu dinţii sparţi. "Cu chiu cu vai am reuşit să urc treptele astea, credeam că nu mai