ATASAT. Chiar daca nu mai sunt impreuna, Varga ar fi vrut sa fie alaturi de Ana dupa ce aceasta a trecut prin clipe groaznice in urma accidentului suferit Vedeta de la Acasa TV a parasit cafeneaua de pe bulevardul Decebal unde isi face de obicei veacul, miercuri seara, putin dupa ora 22.00, impreuna cu o prietena. La volanul unui Logan si cu amica sa in dreapta, "Bea" a pierdut controlul masinii in zona podului din cartierul Fundeni, derapand din cauza carosabilului extrem de alunecos. Fosta iubita a lui Dacian Varga a trecut apoi prin clipe de cosmar. Masina s-a invartit de trei ori, iesind de pe sosea, dupa care s-a oprit intr-un sant, rasturnata cu rotile in sus. Norocul celor doua tinere a fost ca in apropierea locului unde a avut loc accidentul se afla o benzinarie, iar angajatii statiei au sarit imediat in ajutorul fetelor, scotandu-le din Loganul avariat. Imediat la fata locului au sosit echipaje ale salvarii si politiei. Inca sub stare de soc, Ana Maria l-a sunat de indata pe Varga, pentru a-i povesti ce s-a intamplat, acesta aflandu-se in cantonament cu Sportul la Izvorani. Fotbalistul n-a vrut sa stea prea mult la discutii cu fosta sa iubita si i-a transmis ca va ajunge imediat acolo ca sa-i fie alaturi. Insa vedeta TV l-a linistit, spunandu-i ca a scapat cu bine si ca nu este nevoie, plus ca pana ar fi ajuns in zona Fundeni de la Izvorani ar fi trecut prea mult timp.
"Stiu ca Ana Maria a fost implicata intr-un accident miercuri seara, dar din fericire nu unul grav"
Dacian Varga, fotbalist Sportul Studentesc
ATASAT. Chiar daca nu mai sunt impreuna, Varga ar fi vrut sa fie alaturi de Ana dupa ce aceasta a trecut prin clipe groaznice in urma accidentului suferit Vedeta de la Acasa TV a parasit cafeneaua de pe bulevardul Decebal unde isi face de obicei veacul, miercuri seara, putin dupa ora 22.00, impreuna cu o prietena. La volanul unui Logan