(Tarziu, dar poate prea devreme.) In primul rand ne mai face ceva fericiti astazi? Lasand in urma toate dezbaterile de mii de ani din jurul problemei, in legatura cu existenta fericirii sau daca poate fi sau nu intalnita in aceasta lume, despre ce este sau cum am putea-o obtine, astazi despre fericire nu se mai poate vorbi decat la persoana intai. Diversitatea si fragmentarea lumii moderne si individualismul exacerbat au impins fericirea in cele mai ascunse cotloane ale fiintei.

Ne e oarecum jena sa vorbim deschis despre lucrurile care ne fac cu adevarat fericiti sau despre care macar banuim ca ne-ar ferici daca le-am avea, le-am trai sau le-am experimenta. Pe langa stinghereala discutiilor despre lucrurile care cu adevarat ar conta in cautarea fericirii, ne trezim imediat ce vorbim ca nu avem decat o vaga idee despre ceea ce ne-ar face fericiti. Iar de aici incepe si degringolada in care pare ca orbecaim dupa fericire.

Ne amagim, cu totii cel putin pentru o clipa, ca banii ar fi macar o conditie necasara, daca nu si suficienta pentru unii, pentru fericirea noastra. Odata insa ce incepem sa ii avem, ne trezim ca mai rau ne-am afundat, ca in loc sa ne ajute mai rau ne incurca si ca mai mult ne conduce spre depresii si anxietati decat sa ne linisteasca.

Ne indreptam apoi spre munca si cariera, iar structura societatii occidentale s-a format in sensul incurajarii martirajului la birou sau pe teren avand mereu in fata iluzia ca astfel ne implinim si fizic si spiritual. Si aici insa sfarsim de cele mai multe ori cu iluzia daramata de falimentul generic al ideii de corporatii. Sau ne trezim ca nu mai avem timp nici macar sa cheltuim produsul muncii, iar noi suntem doar o vesnica amintire a lucrurilor pe care obisnuiam odata sa le facem. Oricum, ne trezim la un moment dat…

Iar de aici speram ca macar dragostea sa ne faca fericiti, caci doar in ea au