Accidentele grave petrecute în ultima lună nu-i impresionează pe unii dintre şoferii din Bacău, care îşi fac „curaj“ cu un păhărel sau mai multe înainte de a urca la volan.
Este şi cazul unui tânăr de 24 de ani, oprit de poliţişti pe un drum judeţean, care conducea sub influenţa alcoolului. „Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0,63 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge“, a declarat subinspectorul Narcisa Butnaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie.
Încă două dosare penale „la beţie“
Alţi doi şoferi, unul de 46 de ani, iar altul de 27, s-au ales cu dosare penale, după ce s-au urcat la volan, deşi abia se ţineau pe picioare. Ei au fost depistaţi conducând pe drumurile publice cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l în sânge.
„De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvent încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele“, a mai declarat subinspectorul Narcisa Butnaru. Poliţiştii reamintesc şoferilor că această infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.