Deşi a marcat doar trei goluri pentru Viborg, extrema Cristina Vărzaru a câştigat derby-ul româncelor din campionatul Danemarcei la handbal, cu interul Carmen Amariei (foto).
Viborg a învins FCK Copenhaga, pentru care Amariei a marcat şapte goluri, cu scorul de 36-29. Partida a început bine pentru Copenhaga, care a câştigat recent şi Cupa Danemarcei, însă Viborg a revenit pe finalul primei reprize, cu ajutorul Bojanei Popovici, şi a condus la pauză cu 15-12.
Amariei a strălucit în partea a doua a jocului, alături de Tanja Milanovici, cele două reuşind câteva acţiuni ofensive spectaculoase.
„Chiar dacă Amariei a fost într-o formă de top, nu a putut împiedica înfrângerea echipei sale", notează site-ul oficial al celor de la Viborg. În ciuda înfrângerii, Copenhaga rămâne lider în Danemarca, având patru puncte avans faţă de Viborg, care a urcat pe locul al treilea.
7 goluri a marcat Carmen Amariei pentru Copenhaga, în timp ce Vărzaru a înscris de trei ori pentru Viborg