Flăcările au cuprins, în această seară, o locuinţă situată în centrul istoric al Timişoarei. A fost nevoie de două autospeciale pentru a lichida focarul. Patru oameni vor fi nevoiţi să doarmă pe străzi în urma incendiului. În urmă cu un an, casa de lângă a fost şi ea mistuită.
Un incendiu a aruncat în stradă o familie de ţigani. Pentru a nu îngheţa de frig, oamenii şi-au improvizat o sobă, în care au ars haine, ziare şi pet-uri. Toţi cei patru membrii ai familiei au plecat de dimineaţă la lucru, fiind angajaţi pe post de măturători de stradă. Spre seară, Mioara Isztvani a ajuns prima acasă şi a văzut că acoperişul casei era în flăcări. Un fum gros a acoperit curtea interioară a imobilului.
Foto: Casa a fost distrusă în proporţie de 50 la sută
După câteva minute de luptă cu flăcările, oamenii focului au stins incendiul. Aproximativ 50 la sută din casă a fost distrusă, iar locatarii nu vor putea înnopta pentru că, în orice moment, casa se poate prăbuşi cu totul.
Foto: Mioara Isztvani acoperă intrarea în locuinţă ca hoţii să nu îi fure lucrurile de valoare
"Noi nu avem acte pe casa asta. Am stat aici în chirie, proprietara a murit, şi până când Primăria nu o să ne ofere o locuinţă de serviciu, noi de aici nu o să plecăm. Să fie clar! O să dormim pe la vecini, dar ne întoarcem. Sper că nu au ars toate documentele din casă", spune Mioara Isztvani.
Foto: Doar una dintre camere mai are tavan, iar şi acela e şubred
Femeia mai adaugă faptul că anul trecut, şi locuinţa vecinului ei a ars, flăcările pornind tot de la o sobă izolată. "Regret că nu am învăţat nimic din incendiul din 2009. Prostia se plăteşte", conchide timişoreanca de etnie rromă.
Foto: În loc să reclădească locuinţa arsă în 2009, locul casei a fost luat de un maldăr de gunoaie