Locul clasicelor mărturii a fost luat de monede din argint. Preţul este unul pe măsura investiţiei în imagine: 100 de lei bucata. Monedele-unicat se împart la botez invitaţilor şi conţin numele copilului şi data petrecerii.
În vitrina „Ovidiu Numis", o societate de numismatică, printre zeci de medalii, monede dedicate unor evenimente istorice cu totul speciale, printre mici suvenire unicat datorită vechimii lor, e greu de imaginat că poţi găsi şi o monedă de botez datată 2010.
Mai citeşte şi:
Cât costă o înmormântare în Bucureşti, de la biserică şi preoţi, la gropari
Şi nu una oarecare, având în vedere că este vorba despre o societate care are contract cu Monetăria Statului, iar obiectele realizate aici au valoare pentru colecţionari.
Bogdan Mihai, directorul societăţii, de altfel şi un important colecţionar constănţean, spune că aceste monede - medalii sunt făcute la comandă, la solicitarea unor familii înstărite din oraş.
Valoare de colecţie
„Sunt făcute din tombac, un aliaj din nichel şi zinc, prezentat într-o capsulă de metacrilat transparent. Pe o parte, moneda are inscripţionată o imagine care sugerează botezul copilului, iar pe verso numele familiei şi data evenimentului", a explicat Bogdan Mihai.
O familie de aromâni a comandat o monedă sub formă de medalion, care poate fi purtată ca pandantiv. Astfel, la botezurile cu pretenţii, în locul mărturiilor din carton invitaţii găsesc monede unicat în cutii speciale, chiar şi ele inscripţionate, prezentate în catifea.
Preţul este piperat, la nivelul pretenţiilor. O singură monedă de argint, cu diametrul de 32 de milimetri şi care cântăreşte 18 grame, neinscripţionată cu numele fericitei familii, poate ajunge, pe piaţa liberă, la 100 de lei. Aliajul realizat, ambalajul care dă valoare de colecţie sunt elementele care ridică preţul