Moş Vasile (83 de ani) regretă un singur lucru: sătenii taie porcii la un an, când şoricii sunt fragezi, şi nu la doi ani, când sunt buni de cusut.
Pantofii ecologici au fost în vogă la Scobinţi şi în satele dimprejur până prin anii ‘70. Moş Vasile îşi aminteşte că, atunci când vecinii comandau opinci pentru copiii lor, îi cereau ca părul de pe talpă să fie îndreptat în faţă.
Astfel, opincile căpătau un fel de „crampoane“ naturale, iar odraslele nu puteau să se dea cu ele pe gheaţă, să le strice. Aşa era în anii de glorie ai opincilor. „Încet-încet, oamenii au început să mai poarte şi tenişi sau bocanci. Doar cei în vârstă încă le poartă, pentru că ştiu cât sunt de bune“, spune opincarul.
Costă doar 5 lei perechea
Moş Vasile are atelierul într-o bucătărie de vară. Când are de lucru, opincarul se rupe de lume. Se aşează pe marginea patului tare, apoi îşi trage la îndemână buturuga pe care va lucra încălţările. Îşi înşiră pe masă, ca un chirurg, toate instrumentele trebuincioase: şuvacul, un patent, o dăltiţă făcută chiar de el din lama unui cuţit, şi un ciocănel. Când lucrează, moş Vasile îşi agaţă de nas o pereche de ochelari rotunzi, cu multe dioptrii. Îi ţine de urât un pui de mâţă, care toarce de mama focului.
Pentru o pereche de încălţări, moş Vasile ia de la client 5 lei şi dă asigurări că le va cârpi dacă, printr-o lucrătură diavolească, se rup cumva. Clientului nu-i mai rămâne decât să-şi potrivească obielele (bucăţi din postav cu care se înfăşoară piciorul înainte de a se încălţa - n.r.), să-şi ia opincile şi să iasă la treabă, liniştit că nu va simţi frigul.
L-a învăţat nevoia
Îşi aminteşte cum l-a făcut opincar tătâne-su. „Prima pereche de opinci am croit-o de mic. Nu aveam cu ce să mă încalţ să ajung la şcoală. I-am spus tatei, iar el m-a anunţat că dacă vreau opinci, să învăţ să mi le fac sing
