Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şefii combinatului gălăţean vor investi 43 de milioane de euro la ArcelorMittal Hunedoara

Publicat in Adevarul, duminică 31 ianuarie 2010 ·

După ce luna trecută au anunţat că vor cheltui 60 de milioane de euro doar pentru unitatea pe care o deţin la Galaţi, indienii de la ArcelorMittal şi-au dezvăluit planurile pe care le au şi pentru combinatul de la Hunedoara.

Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al companiei, Dorian Dumitrescu, în următorii doi ani indienii vor investi 43 milioane de euro în unitatea de la Hunedoara.

„ArcelorMittal Hunedoara continuă programul de investiţii de 69 de milioane de euro stabilit pentru perioada 2004 - 2011. În următorii doi ani, compania va construi un nou laminor cu tehnologie de ultimă generaţie, în valoare de 43 de milioane de euro, pentru producerea de euro-profile" a declarat Dorian Dumitrescu.

Altă componentă importantă a programului de investiţii vizează producţia de bunuri semi finite, care reprezintă materie primă pentru ArcelorMittal Tubular Products Roman. Astfel, ţinta companiei este de a creşte producţia de oţel lichid la un total de 700.000 de tone pe an.

"ArcelorMittal a decis să continue planul său de investiţii la Combinatul din Hunedoara, în ciuda climatului economic dificil, pentru a asigura sustenabilitatea companiei pe termen lung. Scopul acestui program de investiţii este atât de a asigura materiile prime necesare pentru unităţile noastre de producţie a ţevilor din România, cât şi creşterea competitivităţii produselor noastre la nivel internaţional", a declarat Andre Bock, Vice Preşedinte al Grupului şi Chief Technical Officer ArcelorMittal Long Carbon Europe.

Investiţii de 60 de milioane de euro la Galaţi

Cei mai mulţi bani vor fi direcţionaţi către Furnalul 5, care va fi repus în funcţiune începând cu luna ianuarie 2011. Investiţia se ridică la 53 de milioane de euro, iar modernizarea lui va fi realizată de o echipă o ehipă locală, sprijinită de experţi din cadrul ArcelorMittal Flat Carbon Europe.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 7 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 13 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°